Ambetată de
tristeţe, îţi scriu aceste rânduri. Inima
mea plânge deoarece pe zi ce trece eşti tot mai distant faţă de
mine şi tot mai reţinut. Felul tău de a te purta cu mine mă
distruge. Cum să iubeşti pe cineva şi să nu vrei să
conversezi cu acea persoana? Cum să iubeşti pe cineva şi să nu-ţi
găseşti câteva clipe pentru a sta de vorba cu persoana iubită, să
nu îţi vină dor de ea, mai ales că eşti atât de departe? Te-ai
închis în tine şi nu e bine. Tăcerea ta e ca o lovitură în
inimă. Nu lovitura ne face să suferim, ci destinderea încordării
care urmează, obositoare, ca un ecou!
E
o vorbă: ,,Capul sus şi privirea dreaptă... că niciodată nu ştii
ce te aşteaptă”. Când viaţa îţi dă o palmă, tu dă-i un
pumn pe la spate. Uşor de zis, greu de făcut...
Mă
doare inima. Ea ştie mereu care e motivul pentru care sufăr şi tot
îmi spune să fiu tare!
Ştiu
că nu te temi de dificultăţi: ceea ce te sperie este obligaţia de
a alege alt drum, dar să alegi un drum însemnă să abandonezi
altul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu