Sunt RAC -
am soarele in casa 8 si ascendent in scorpion
-
În zodiac spune să îmi
controlez forţa de exprimare
-
Accept cu greu compromisurile şi calea de
mijloc
-
Lucrurile... ori sunt ca mine, ori nu sunt deloc!
-
Există o dorinţă
permanentă de schimbare
Scriu
în acest jurnal iar... şi iar. Uneori nici nu mai ştiu de ce fac
asta... dacă o fac pentru ami aminti clipele prin care am trecut
fără tine - omul cu care am trăit 26 de ani – sau... din dorinţa
de a te păstra în cămăruţa inimii mele. Dar, singurul loc sigur,
este aici. Singurul loc unde pot să fug de privirile şi răutatea
lumii, sunt aceste pagini. Fiecare cuvânt pe care-l scriu, mă face
să-mi amintesc de minunile care mă ţin în viaţă şi cărora tu,
le-ai întors spatele. Minunile acestea sunt copiii noştri – Nucu
şi Eugen. Cu cât mă uit mai mult la ei, simt că trebuie să te
iert pentru gestul tău necugetat. M-am recuperat târziu după
pierderea ta, am trăit clipe de coşmar. M-am supărat atât de rău
pe viaţă, pentru ce-ai făcut, încât am vrut să mi te scot din
suflet, dar... cu cât mă înverşunam mai mult, cu atât imaginea
ta stăruia şi mai mult în ochii mei. Am făcut tot ce-am putut să
nu mă mai gândesc la tine, dar, niciodată nu ai ieşit din
gândurile mele. Dacă ai ştii cât îmi lipseşti!!! Câteodată
mai şi plâng, dar ca să îmi liniştesc sufletul, ascult melodia
,,Prea târziu”, cântată de Andreea Antonescu. Este melodia care
te reprezintă, care vorbeşte despre ce simt eu. Mă gândesc la
tine şi o ascult fascinată...
Nu-mi
va ajunge o viaţă întreagă să te uit. Soarele răsărea pentru
mine, când erai lângă mine. De când nu mai eşti tu, a apus în
sufletul meu. În fiecare dimineaţă când mă trezesc şi văd
lumina zilei, primul lucru pe care-l fac este, să mă rog pentru
sănătatea copiiilor noştri şi pentru iertarea ta.
Aerul
pe care-l respirai era ploaia speranţelor mele. Tu îmi stingeai
orice foc, îmi alinai orice supărare, făceai ca totul în jurul
meu să înflorească, fiindcă mă iubeai. Acum sunt pustiită,
deoarece atunci când ai plecat, ai luat cu tine iubirea şi ai
îngropat-o la 2 m sub pământ. Zi şi noapte m-am tot întrebat:
,,În ce ape tulburi te-ai înecat?” În viaţă ai dat o mulţime
de examene şi le-ai trecut, doar ultimul examen nu ai mai avut cum
să-l treci. Ţi s-a pus un văl negru pe ochi şi ai clacat. Toate
ţipetele s-au oprit în interiorul sufletului meu, iar uşa inimiii
mele s-a ferecat. Toate acele ţipete îmi îneacă sufletul. Nu a
fost corect să acţionezi în felul acesta, nici faţă demine, nici
faţă de copiii tăi cuminţi şi frumoşi. Tocmai când îmi
crescuseră ,,aripile”, ai dat cu mine de pământ, fără să te
gândeşti, că cei care vor avea cel mai mult de suferit, vor fi
copiii noştri. A fost cumplit de greu după plecarea ta. Nu mai îmi
găseam locul, viaţa mea era făcută franjuri.
Îmi era inima o minge cu care nu ştiam ce să mai fac. O
strângeam în mine cu teamă, parcă să nu se spargă şi sărea cu
hopuri tot mai mari şi încetinea până ce rămânea dureros de
încordată. Mă încercau nişte temeri... Năvălea peste mine o
avalanşă de gânduri, care îmi aduceau presentimentul unei mari
nelinişti. Senzaţia aceasta de căutări, trecute prin soarele sau
noroiul zilelor - din
care mi-aş dori alese trăiri plăcute - am
avut-o
în ultimul timp de prea puţine ori.
De
multe ori mă întreb: ,,De ce ai plecat în felul acesta?” Îţi
adorai copiii, iar despre mine spuneai prietenilor tăi: ,,O nevastă
şi-un Dumnezeu!” Nu găsesc nicio motivaţie pentru felul cum
ne-ai pedepsit. Dacă ai vedea ce nepoţi ai!!! Vocea lor e caldă, e
inocentă. Ei îmi estompează durerea atunci când privesc la
chipul tău din fotografii. De ce ai plecat aşa? De ce nu te-ai
uitat o clipă înapoi, să vezi ce laşi în urma ta? Oare, nu ne-ai
iubit deloc? Mă trezesc noaptea scrâşnind din dinţi şi îţi
spun câte şi mai câte... Ai ştiut oare, atunci când ai ales
drumul acela, că vei lua cu tine, bucuria şi norocul meu? Tu ai
fost darul meu de la soartă. Au fost zile când viaţa mea era o
sărbătoare lângă tine, dar au fost şi zile... aspre, nemiloase,
vulcanice. Lăsând totul în urmă şi privind la singurătatea mea,
nu pot să nu văd, că ziua care nu răsare cu tine, e o zi
tristă... Chiar şi acum, după atâţia ani, nimic în cer şi pe
pământ, nu ar putea să te separe de mine.
Când
ne-am întâlnit pentru prima dată, mă priveai atât de fermecător,
încât mi-am zis, că îmi voi pune viaţa la picioarele tale, doar
să te mai văd măcar o dată. Şi mai târziu am devenit a ta
pentru totdeauna. Din clipa aceea m-am afundat în proză şi poezii,
căutând cuvinte care pot fi explicate în cărţi.
Am
făcut şi multe greşeli după plecarea ta... Aş fi vrut să fiu
imaculată în faţa copiiilor mei, dar... poate că a trebuit să
trec prin toate astea... Însă, am avut grijă de cele două minuni
ale noastre, atât cât am putut şi atât cât m-a dus mintea. Mă
rog să le dea Dumnezeu sănătate şi noroc! Aş
fi vrut să fac mai multe pentru ei, să
suplinesc lipsa ta, dar este imposibil. Nu există nimeni care să
poată suplini lipsa tatălui. Şi-apoi,
ei sunt băieţi şi nu e uşor să te descurci cu doi băieţi, doi
adolescenti. Copiii mei sunt capricorni şi au o personalitate foarte
dezvoltată. Şi cu toate astea, nu mi-au ieşit din cuvânt. Sunt
mândră de ei, că au fost cuminţi şi m-au ascultat, au făcut o
facultate, iar acum sunt la casa lor şi au la rândul lor copii.
În
căsnicie am eşuat. Nu am fost suficient de puternică să te ţin
în viaţă, să te păstrez lângă mine. Îmi pare atât de rău...
Atunci
când ai plecat, sufletul meu a fost sfâşiat în mii de bucăţi.
Tu ai fost copacul din care îmi luam seva vieţii, energia şi
puterea de a trăi. Ai fost al meu pe tot parcursul vieţii şi vei
fi al meu şi dincolo de moarte. În sufletul şi inima mea nu mai e
loc pentru nimeni altcineva. Tu nu ai plecat, eşti acolo din prima
clipa în care te-am întâlnit şi vei rîmâne acolo până voi
închide ochii.
Nu m-am
simţit niciodată atât de singură ca acum. Absenţa ta mă doare
mai mult ca oricând. Dacă aş fi avut dreptul să-mi doresc ceva,
atunci mi te-aş fi dorit pe tine.
Până
acum n-am spus nimănui niciodată ce simt cu adevărat în
interiorul meu. Şi întotdeauna am simţit că nu există nimeni pe
lumea asta care mă cunoaşte în totalitate. Şi chiar aşa şi
este. Dar am descoperit că în scris pot să dau frâu liber tuturor
sentimentelor, emoţiilor şi gândurilor pe care nu le pot rosti cu
voce tare, atunci când mi-aş dori să o fac. Însă, nu pot să ţin
totul în mine, la nesfârşit. Ca orice om, trebuie să-mi descarc
emoţiile şi, cum să o fac mai bine, decât scriind totul într-un
jurnal. In scris mi-e atât de uşor! Poate şi pentru că nu trebuie
să stau în faţa cuiva, cu teamă că mă va judeca. Când scriu,
mă simt liberă, pentru că aici spun tot ceea ce nu pot spune cu
voce tare.
Nu
e deloc uşor să ţii totul în tine, când ai vrea să urli în
gura mare, spunând tot ce ai pe suflet. Dar cred că eu nu am
curajul să fac asta. Nu o să scriu povestea vieţii mele…pentru
că... sunt multe de spus. Însă vreau să scriu despre sentimentele
mele. De multe ori mă simt neînţeleasă, furioasă şi dezamăgită.
Dar când sunt în preajma cuiva mi-e greu să-mi arăt adevăratele
sentimente. Nu mă prefac că sunt altfel, ci doar îmi îngrop adânc
aceste sentimente şi încerc să uit de ele. Doar că ele sunt mereu
acolo.
Sunt
tristă, poate pentru că nu mă înţelege nimeni…şi m-am săturat
să fie aşa. Îmi amintesc că odată, o prietenă citea ceva scris
de mine…apoi mi-a spus că sunt ciudată. Poate sunt ciudată, dar
pentru mine asta nu reprezintă un lucru rău. Ci arată faptul că
suntem diferiţi unii de alţii. Nu vreau sa fiu ca ceilalţi.
Sunt
furioasă când cineva încearcă să îmi spună ce să fac cu viaţa
mea, dar nu încearcă nici măcar un pic să mă înţeleagă. Eram
furioasa şi când părinţii spuneau că mă iubesc, dar îmi
controlau prea mult viaţa şi nu puteau înţelege că aveam nevoie
de libertate.
Îmi
place foarte mult să citesc şi să scriu. Mi-e sufletul mai
liniştit când am copiii lângă mine şi pe mami. Acestea sunt doar
câteva lucruri mărunte care îmi provoacă bucurie, dar nu îmi pot
alunga
tristeţea pe care o simt uneori, în suflet.
Sunt
fericită când stau cu prietenii, râdem si ne distrăm. Suntă
fericită atunci când citesc o carte, care îmi face placere sau
când scriu, sunt bucuroasă când văd chipul prietenilor mei sau
când ascult muzica preferată. Sunt fericită de fiecare dată când
am ocazia să fotografiez sau să mi se facă fotografii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu