Paşii mei fără tine nu mă poartă niciunde, timpul meu fără tine curge în amănunte. Ochii mei fără tine sunt privaţi de vedere, viaţa mea fără tine o eternă durere! Visul meu fără tine... fără de importanţă şi un mâine ce vine e lipsit de speranţă. Mintea mea fără tine goală, neconcentrată, lumea mea fără tine rece şi dezolantă. Sufletu-mi fără tine negru şi deprimat, zambetu-mi fără tine... un film prost regizat. Noaptea mea fără tine, e mereu deşuetă, eu mă simt fără tine tot mereu incompletă. Jumătate din tine ai uitat-o la mine, jumătate din mine pe vecie la tine. Aşa umblăm amândoi prin lume, iubite, doar cu inimile goale şi neîntregite. Eu fără tine simplificată cu doi, un tot putem forma doar fiind amândoi. Unul altuia-aparţinem prin legile nescrise, separaţi stăm la porţile fericirii închise. Fără tine iubirea nici un sens n-ar avea, fără tine să ştii nici nu pot respira... Fără tine rătăcesc, mă pierd, mă complic, fără tine prin viaţă sant un simplu... NIMIC.

vineri, 20 februarie 2015

Te iubesc!

TE IUBESC! Două cuvinte ce valorează cât o lume întreagă. Spuse din inimă, spuse cu încrederea că dragostea învinge tot, spuse şoptit, spuse cu vocea a o mie de îngeri. Scrise timid, aceste două cuvinte fac lumea să se învârta, inimile să ne bată, vieţile să ni se schimbe.
Câteva schimburi de mesaje, mai mult sau mai puţin neutre ca şi emoţie sau conţinut, devin pentru mine catalizatorul şi fundamentul unei aventuri ce ar putea prefigura la capătul ei un final fericit. Dar de la speranţă la realitate drumul este greu şi sinuos, mai ales în condiţiile în care eu visez cu ochii deschişi la dragostea unui bărbat pe care nu-l pot avea. Iubirea şi poveştile de dragoste se trăiesc, nu se anticipează.ă se derulează ca un tango la distanţă, în care protagoniştii se apropie şi se despart, în care se mişcă uneori contra-timp, alteori în perfectă armonie. Eu sunt acel gen special de femeie care depăşeşte nişte rigori psihologice şi sociale, avântându-se în această poveste de dragoste cu frică, inconştienţă îi incredere, pe care numai o femeie îndragostită o poate avea.
Cum să spui mai frumos ,,Te iubesc!” unui om, dacă nu scriindu-i poezii şi mesaje de dragoste?

Tu esti barbatul pe care-l doresc.
Si sufletul meu ti-l daruiesc.
Razele soarelui sa te-ncalzeasca...
Cerul cu stele sa iti zambeasca...

Cine-ti saruta genele-n somn?
Cat as dori sa ma mangai cand dorm!...
Ma rog ca zanele sa te-ocroteasca...
Si florile toamnei sa te-nveleasca...


28 mai 2013 

Sxrisoare de dragoste



Azi e o zi frumoasă, pentru că simt multă iubire în suflet. Şi vreau să ţi-o trimit pe toată ţie, oricum e prea multă pentru un singur om. Iar tu poţi să faci ce vrei cu ea, s-o dai mai departe, s-o împarţi cu cine vrei tu, s-o păstrezi pentru zile ploioase...
Ai văzut cum şovăie o limbă de foc către claia de fân? La început, e sfioasă, precaută, domoală. Dacă o calci cu piciorul la timp, îşi trage sufletul şi moare; dacă o laşi în voie, răbufneşte deodată într-o mare de flăcări, care mistuie şi preface totul în cenuşă.
Aşa a pornit la început flăcăruia şi în sufletul meu. Cine s-ar fi aşteptat că după aceea mă va cuprinde si voi arde ca o torţă vie, fără s-o mai pot stinge vreodata? gândesc la tine tot timpul. Felul în care tu eşti prezent în fiinţa mea depăşeşte graniţele înţelegerii mele.
Tu eşti bărbatul ideal pe care aş vrea să-l am lângă mine în fiecare moment de singurătate, de rătăcire, de regăsire sau de păcat… Lângă tine vreau să mă trezesc zilnic, mâncăm împreună, plângem sau ne bucurăm împreună.
Tu eşti bărbatul ideal pentru că tu ai venit în întâmpinare cu tot ce a cerut sufletul meu. Ţie nu trebuie să-ţi cer nimic, pentru că îmi dai totul. Pe tine nu trebuie să te mint cu nimic, pentru că înţelegi orice. Lângă tine nu mi-e frică de nimeni, pentru că eşti cel mai bun om. Acolo unde începe slăbiciunea mea, apare subtil forţa ta. Umărul tău e locul meu de spovedanie, de răsfăţ sau de alint. Lângă tine, ploaia e mereu caldă. Fiecare mişcare a ta e spectacolul meu preferat, iar grija mea pentru tine e cea mai dragă îndeletnicire a existenţei mele. Tu eşti bărbatul ideal, după care sunt nebună, tu m-ai învăţat să fiu femeie, tu m-ai învăţat să-mi deschid sufletul cu aceeaşi graţie cu care mâinile tale îmi cuceresc obrajii şi ochii, buzele şi trupulTu eşti bărbatul ideal, pentru că te-am întâlnit exact în momentul în care nu mai visam să mi se întâmple aşa ceva.
Când adorm noaptea, trudită, după ostenelile zilei, te simt, fierbinte, cu suflarea caldă, iar eu întind braţele după trupul râvnit, dar le trag înapoi, goale. Şi-n toiul nopţii, în revărsatul zorilor, mă pomenesc căutându-te mereu, cu o nevoie ascunsă, reflexă, sau chemându-te ,,iubire” pe numele de alint.

Aş vrea să fii cu mine, să mă laşi să te privesc cum dormi, să mă uit la tine, să mă asigur că dormi, iar eu să-ţi veghez somnul. Încearcă să nu uiţi că exist. 

Poem de mulţumire

Frunzele toamnei, aurite de soarele verii, cad lin pe pământul obosit, scriind în văzduh un poem de mulţumire.



Ridic de jos o frunza ruginie şi o sărut. Sunt tristă. Această frunză trăia cândva clipe frumoase ce păreau că nu au sfârşit. Era ca o regină, făcându-şi tron din ram. Privind la ea, cortegii de cuvinte tresaltă-n gândul meu. O, frunză ruginită! Ce taine-ai şti tu spune dac-ai avea tu glas?...
Îmi lipesc frunza de obraz, dorind să o alin... dorind să mă aline... Purtăm - şi eu şi ea, acelaşi dor... Cine poate să o înţeleagă mai bine decât mine? Am trăit şi eu deseori momentul acestei despărţiri şi mereu am căutat alinare la prieteni, dar ei... nu sunt TU! O privesc cu atenţie şi văd că frunza are forma unei inimioare... a unei inimi arse, a unei inimi stoarse de dor şi suferinţă – la fel ca inimioara mea...


Doamne, poartă-mă pe palmele Tale, cum port eu această frunză!