Obligaţia de a alege alt drum

Ambetată de tristeţe, îţi scriu aceste rânduri. Inima mea plânge deoarece pe zi ce trece eşti tot mai distant faţă de mine şi tot mai reţinut. Felul tău de a te purta cu mine mă distruge. Cum să iubeşti pe cineva şi să nu vrei să conversezi cu acea persoana? Cum să iubeşti pe cineva şi să nu-ţi găseşti câteva clipe pentru a sta de vorba cu persoana iubită, să nu îţi vină dor de ea, mai ales că eşti atât de departe? Te-ai închis în tine şi nu e bine. Tăcerea ta e ca o lovitură în inimă. Nu lovitura ne face să suferim, ci destinderea încordării care urmează, obositoare, ca un ecou!

E o vorbă: ,,Capul sus şi privirea dreaptă... că niciodată nu ştii ce te aşteaptă”. Când viaţa îţi dă o palmă, tu dă-i un pumn pe la spate. Uşor de zis, greu de făcut...

Mă doare inima. Ea ştie mereu care e motivul pentru care sufăr şi tot îmi spune să fiu tare!

Ştiu că nu te temi de dificultăţi: ceea ce te sperie este obligaţia de a alege alt drum, dar să alegi un drum însemnă să abandonezi altul.

Visele sunt pagini scrise ale minţii

Primesc orice fel de acuzaţii din partea ta fără să mă supăr, deoarece vin de la persoana pe care o iubesc. Poate că aşa îmi e sortit să trec prin acest purgatoriu ca să cresc în ochii tăi şi să fiu apreciată de tine la adevărata mea valoare.

Am ajuns în punctul în care nevoia de tine a devenit atât de apăsătoare, încât în clipele de linişte asurzitoare, îţi pot auzi paşii…

Închid ochii încercând să desluşesc pasul tău, ritmul tău. Urechile îmi trimit simfonii neterminate de perindări întâmplătoare, pe lângă uşa inimii mele.

Vreau să ştii ce fericită m-ai făcut din ziua în care ne-am cunoscut. Însă mai am şi momente când îmi vine să strig, să ţip de durere, deoarece ne despart atâţia km... Sunt aici să strigăm împreună, să învingem inerţia cu noi înşine, cu impulsul de a ne însingura şi a sta pe întuneric... Sunt aici ca să vorbim deschis despre ce e dureros în viaţa noastră şi despre ce vrem să îndreptăm, dacă e nevoie, dar şi despre tot ce poate înălţa sufletul spre bucurie şi gânduri frumoase...

Dar de fiecare dată tu ai fost cel care m-a învăţat să aprind lumina în mine când inima mi-a fost frântă.

Ai intrat în viaţa mea şi mi-ai redat bucuria de-a trăi. Îmi umpli sufletul cu lucruri deosebite, cu trăiri unice, cu atât de multă dragoste, încât, oriunde mă duc nu sunt niciodată singură. Însă, numai alături de tine mă simt în singuranţă. În zilele când eşti cu mine, mă simt cu adevărat femeie, mă simt împlinită!

Tu eşti pentru mine un vindecător de suflete, dar mai întâi de toate, un educator! Aşa cum prin credinţă îmi găsesc liniştea, iertarea şi lumina, prin tine îmi găsesc echilibrul. Tu eşti singura persoană care contribuie la consolidarea stării de sănătate a psihicului meu!

Mă arde neştiutul. Mă schilodeşte absenţa ta. Mă orbeşte viaţa asta strălucitoare, care pare trăită tot mai alandala, datorită faptului că nu eşti lângă mine. Am nevoie de tine! În lipsa ta mă ghidez doar după simţuri. Buricele degetelor pipăie înaintea inimii bătăturile făcute de viaţă. Simt asprimea şi presimt dureri deja adunate. Îndreaptă-ţi paşii încet, dar siguri către fiinţa mea şi lasă-te ghidat de sunetul inimii mele şi de răsfăţul degetelor ce vor să îţi atingă capetele întortochiate ale propriilor tale dureri. Poate că nu te vindec, dar mă pricep să mângâi, să alin. Mi-e dor să te ţin în braţe şi... arde dorul ăsta păcătos şi dependent.

Aseară m-am rănit, încercând să îmi decupez în grabă, locul unde s-a născut durerea de a nu te avea lângă mine. Mi-am imaginat, naiv, că îndepărtând acel loc, voi găsi vreme să mă vindec. Dar, cum să mă vindec de tine, dacă mi-ai pătruns în toţi porii? Te iubesc cum n-am iubit în viaţa mea! Te iubesc pentru tot ce m-ai învăţat, pentru tot ce ai adus nou în existenţa mea! Tocmai de aceea nu voi forţa lucrurile. Te las să vii şi să pleci atunci când vei crede tu că trebuie să faci acest lucru. Nimic nu voi face împotriva voinţei tale, pentru că te iubesc necondiţionat. Ca să înţeleg necondiţionarea, am privit un copac mişcându-se în bătaia vântului. Copacul are rădăcini adânci şi ramuri întinse. Jos e neclintit, iar sus e flexibil. Este un simbol al tăriei şi al capitulării. Mi-am dezvoltat aceeaşi tărie de caracter, mişcându-mă flexibil o dată cu toate situaţiile din viaţa mea. Mereu am stat dreaptă şi am fost înrădăcinată de când mă ştiu. Nu voi mai insista ca nevoile mele să fie satisfăcute într-un anumit mod, ci, voi lăsa totul să recurgă de la sine. Iubirea vindecă toată percepţia divizării şi a conflictului. Rănile ascunse au programe ascunse care ne ţin ostatici ai trecutului. O inimă deschisă şi o minte deschisă sunt uşa ce se deschide larg spre prezenţa iubirii.

Utilizând experienţele care apar în contextul relaţiei, atât cele fericite, cât şi cele dureroase, ajungem să îmbrăţişăm uriaşa capacitate spirituală care zace în noi. Iar acest lucru ne face capabili de lucruri magnifice, nu doar în aria relaţiilor, ci şi în afara ei.

Iubeşte-mă! Eu sunt un amestec de culori, o pictură pe care, daca vrei s-o înţelegi, trebuie să mă iubeşti. Pensula e la tine şi culorile la mine... Împreună pictăm tabloul vieţii.

Am fost aşa cum nu mai sunt, dar cum sunt azi, îmi pare rău că n-am putut să fiu mereu... Mă străduiesc să fiu cât mai înţeleaptă, să te înţeleg cât mai bine, să-mi port crucea cu demnitate. Nu întotdeauna şi reuşesc, dar în sufletul meu am două comori: rabdarea şi bunătatea.

De multe ori, când mă gândesc la tine, mi te văd tăcut, ţinându-mă de mână. Tăcerea poate fi o formă de comunicare între doi oameni care se iubesc, păşind printre ruinele propriului suflet.

Atâta tăcere a generat furtuni de decizii pripite şi rafale de cuvinte neînţelese, încât am crezut altceva decât ai spus tu. Norii s-au interpus între mine şi soare, pentru a nu mai fi orbită de incertitudini. Dar ziua e pe sfârşite. A trecut furtuna luând cu ea tot necazul. Acum aerul este curat, căldura s-a domolit, soarele a mai aruncat un zâmbet şi-a plecat şi el, lăsând locul unei superbe după-amiezi de toamnă. De ce e superbă această după-amiază? Pentru că am primit veşti de la tine şi, odată cu ele am aflat şi motivul supărării tale. Tu întotdeauna ai dreptate, chiar şi atunci când nu ai! Asta înseamnă a respecta bărbatul de lângă tine. De azi înainte voi respecta deciziile pe care le vei lua, deoarece bărbatul e cruce întreagă.

Toate au rostul lor, şi poate că aceasta este voia istoriei, să reînvăţăm lucruri uitate, să ajungem jos, ca să putem urca. Şi peste toate, să învăţăm să privim cu blândeţe orice dojană, să ignorăm răutatea făcută din neştiinţă şi să ne pese doar de fapte şi vorbe cu adevărat importante, care pot schimba rânduielile. Şi zâmbind, să trecem peste rele şi neîmpliniri, să reuşim să învăţăm că toate-s trecătoare şi că timpul e puţin. În cuvinte puţine - să învăţăm să iubim!

Sunt sigură că şi tu suferi. Cu fiecare clipă care trece, te înţeleg tot mai mult, ştiu cum e fiecare zi fără gust şi fiecare seară goală... Inima o simţi că se zbate şi plânge. Se rupe-n bucăţi. Să cărăm după noi o astfel de inimă, e atât de greu... S-au format câteva straturi, şi inima mea abia mai respiră. Straturile frumoase sunt dedesubt, le păstrez într-un buzunar de amintiri, în vreme ce deasupra am pus straturi de coajă groasă, ca să nu le dezlipească oricine şi oricum. Să le dau jos, ştiu că nu e bine, pentru că va rămâne o inimă, nu dezbrăcată, ci fragilă şi nu vreau să fiu iar rănită de cineva. Aşa că merg mai departe, arătând oamenilor că sunt puternică... Voi urca cât de sus voi putea şi când voi fi în siguranţă, voi mai desface din coji, să respire biata inimă rănită...

Cotrobăind prin colţurile inimii, am găsit amintiri frumoase, prăfuite de uitare, am găsit vise sfârşite înainte de a fi începute, am găsit speranţe inutile, înotând amarnic în lacrimi uscate de mult, şterse cu un colţ de batistă strivită între degete frământate, am găsit chei pentru a merge mai departe prin colbul vremii... Am ales din toate cheile una, crezând că pot deschide toate uşile, dar mereu intervine ceva şi uşa rămâne închisă, însă am speranţa că până la urmă voi reuşi. Dar, pentru a reuşi, am nevoie de tine, pentru că cheia se află în mâinile tale. Am nevoie de tine ca de aerul de primăvară! Fii primăvara mea şi umple-mi sufletul de culoare! Pictează-mă în nuanţe calde de pământ şi soare, lasă-mi pe buze dulceaţa florilor de mai şi prinde-mă de mână! Fii primăvra mea şi spală-mi grijile cu ploi reci! Acoperă-mi ochii tuturor supărărilor cu razele soarelui şi pune vântul să-mi poarte departe gândurile întunecate. Fii primăvra mea! Doar a mea!

Vino şi adu cu tine dorul de viaţă, clipele minunate şi zâmbetul pe faţa mea. Doar tu eşti înstare de aşa ceva!

Alături de tine am trăit cele mai frumoase clipe. Mi-aş dori să pot opri o bucăţică dintr-o clipă, să o păstrez şi s-o pun într-un colţ, ca un semn în inima ta. Şi, când dorul te va chinui, să găseşti bucăţica de clipă şi ea să-ţi amintească să mă cauţi. Atunci când eu te caut, înseamnă că îmi lipseşti. Atunci când nu te caut, înseamnă că aştept ca ţie să-ţi fie dor de mine, omul meu frumos şi bun şi să mă cauţi tu!

Va fi mereu altcineva mai frumos ca tine. Va fi mereu altcineva mai deştept ca tine. Va fi mereu altcineva mai bun ca tine. Cu toate acestea nimeni nu va putea fi ca tine, pentru că TU EŞTI UNIC!

Nu ştiu cum sunt eu, dar un lucru îl ştiu sigur: nu sunt perfectă, dar vreau să mă perfecţionez cu ajutorul tău. De cele mai multe ori vedem doar două lucruri la o persoană: ce vrem noi să vedem şi ce vrea ea să ne arate. Rar vedem cum este acea persoană cu adevărat.

Mă doare atunci când nu vrei să vorbeşti cu mine, mă doare indiferenţa ta. Opusul dragostei nu este ura, ci indiferenţa. Să nu uiţi!

Tu m-ai învăţat să râd, să plâng, dar nu m-ai învăţt cum să trăiesc fără tine. Oamenii nu plâng pentru că sunt prea slabi, plâng pentru că au fost puternici prea mult timp.

Nu mi-e teamă de suferinţă, după ea vine bucuria! Dacă stau să mă gândesc, tot tu m-ai învăţat să mă bucur, să visez. Visele sunt pagini scrise ale minţii ce vin noaptea şi îţi citesc frazele în şoaptă la ureche, făcându-te să zâmbeşti... Şi, în fiecare noapte, visul îşi alege din biblioteca sufletului cartea preferată, din care o să-ţi citească, când tu dormi!... Eu nu mai am somn de la un timp de vreme.

Cu dragoste...

29 Aprilie 2013

Iubirea, magie pură!

Îmi place să deschid larg fereastra și să-mi fac pierdute gândurile în aerul curat și rece al dimineţii. Îmi arunc privirea către cer şi vorbesc cu Dumnezeu. Mereu îl rog câte ceva şi El mă ascultă cu atenţie şi de multe ori îmi îndeplineşte rugăciunile. Atunci când vorbesc cu El, dispar, ca printr-o minune, toate urmele gândurilor de cu seară, toate temerile și mă agăţ cu toată naivitatea mea de fiecare amănunt care m-ar face să văd partea bună a fiecare zilei. Uneori, soarele este cel care mă face să zâmbesc, alteori câte o pasăre matinală care mă încântă cu trilurile ei, iar alteori pur și simplu, măreţia cerului mă face să realizez cât de norocoasă sunt și cât de minunată este viaţa aceasta. Dar, cel mai mult mă bucur când îţi aud glasul la telefon. Iubirea îţi dă aripi, îţi modelează sufletul, îţi dă puterea de a continua și de a ajunge la destinaţie, îţi oferă pace, îţi purifică inima, îţi ordonează gândurile, îţi parfumează mintea şi îţi răvășește spiritul. Te inundă de emoţii. Te cutremură, te tulbură, te face să zâmbești. Iubirea dă naștere celor mai frumoase vise, celor mai superbe povești, celor mai emoţionante cântări. Iubirea te schimbă, te colorează, te transformă dintr-un om simplu într-unul neobișnuit și surprinzător. Se joacă cu tine. Te învaţă cum să dansezi și cum să-ţi perfecţionezi talentul. Iubirea te învaţă cum să faci diferenţe, cum să descoperi calităţi, cum să alegi corect. Iubirea te face frumos în ochii celor care te iubesc, te face generos și plin de valoare. Iubește pentru a fi iubit și dăruiește pentru a avea. Iubirea te împlinește, te umple de energie și speranţă, te ușurează de griji și gânduri negative. Te calmează, te vindecă, te ghidează către ceea ce este pregătit pentru tine. Te aduce în punctul de fierbere al vieţii tale, te face să trăiești și să simţi emoţii și sentimente incerte, dar pline de pasiune. Iubirea te face să explodezi în mii de nuanţe și vise incredibile. Te face să crezi în promisiuni, să crezi în momentul prezent, să crezi în destin și într-o finalitate frumoasă. Iubirea, magie pură!

Am fost împreună toată noaptea...

Dar în visul meu era ziuă şi... era un soare atât de frumos, încât m-ai luat de mână şi m-ai rugat să mergem la plimbare. Am pornit la drum ţinându-ne de mână şi, fără să ne dăm seama, am ajuns într-un parc atât de verde şi de liniştit, încât auzeam cum îmi bate inima. Te-ai aşezat în faţa mea şi m-ai privit atât de frumos, încât mi s-au umplut ochii de lacrimi.

- Ai atâtea moduri de-a mă privi, dar niciodată nu pot citi mai mult de atât - am zis eu.

- Iar tu eşti ca o carte deschisă, care, sub rândurile ei, vizibile tuturor, se ascund mii de subânţelesuri. Aş vrea măcar odată să pătrund prin privirea ta, să îţi ajung în suflet, să văd cum percepi tu lumea...

- Iar eu aş vrea să înţeleg de ce simplitatea ta e atât de complicată... Oare, de ce felul tău ascunde în esenţa lui, atâta mister? Şi cu toate astea, întotdeauna mă surprinzi: mă recucereşti, mă faci să îmi fie dor, să mă îndrăgostesc de tine la nesfârşit... şi le realizezi cu atâta uşurinţă, de parcă mi-ai desena singur viaţa.

Ca în viaţa fiecărui om şi în viaţa noastră au existat neînţelegeri. Prăpastia ce s-a creat între noi, la un moment dat, m-a făcut să înţeleg că viaţa fără tine nu valorează nimic.

Te-am căutat pe fiecare drum, sub fiecare frunză, însă tu ai fost în tot acest timp lângă mine şi m-ai păzit din umbră. Ai fost îngerul meu! Vrei să faci din mine o operă de artă, mă iei de mână şi mă înveţi să fac diferenţa între bine şi rău, apoi... îmi creezi vise, speranţe, lumi, însă ai uitat să mă înveţi ce e cel mai important: cum să trăiesc în lipsa ta?...

- Draga mea, lucrurile din viaţa ta nu se petrec la voia întâmplării. Toate vin, îţi bat la uşă şi îţi cer acordul. Daca vrei, le primeşti, dacă nu, trebuie doar să închizi uşa.

- Eu te-am primit pe tine, am încuiat uşa şi am pierdut cheia. Suntem prizonieri amândoi în aceeaşi lume: în lumea noastră!

- Şi eu am învăţat ceva de la tine: acum ştiu că înainte să iubeşti, să oferi afectiune, intelegere, incredere, înainte de toate trebuie să oferi respect.

- Eu, întotdeauna am ştiut căt valorezi, cine eşti şi pe cine iubesc! În epoca în care trăim, o iubire se pierde uşor printe orgolii, puterea banilor, egoism, interese şi dezamăgire.

- Oamenii sunt răi, draga mea!

- Oamenii se pierd în lucruri precare, încearcă să strângă avere, se luptă între ei... Sunt asemeni unui imens puzzel - fiecare din ei reprezintă câte o piesă, însă, doar iubirea le poate îmbina pe toate. Fără iubire, suntem doar nişte pete de viaţă, ale căror aripi nu vor mai creşte niciodată...

- Draga mea, sunt momente în viaţă când ne rătăcim prin labirintul pierzaniei, când confundăm binele cu răul, judecăm greşit pe cine iubim, deschidem răni celui ce ne protejează sau protejăm pe cine nu trebuie.

Sunt momente în viaţă când uităm cine suntem, ce ne face fericiţi şi pentru ce luptăm... momente când lăsăm mărăcinii să ne împânzească sufletul, să ucidă şi ultima sămânţă de speranţă, transformându-ne în ruine...

- Iubirea mea, chiar dacă unii consideră greşit ceea ce faci, atâta timp cât priveşti viaţa prin ochii tăi, mergi înainte. Întotdeauna ai să fii deasupra celor care privesc viaţa prin ochii altora!

Uitându-mă la ceas, am spus:

- Timpul pare că încremeneşte secundele atunci când sunt cu tine, le ţine pe loc, lăsându-mă să mă bucur de îmbrăţişarile şi săruturile tale.

Afară ploua cu stropi reci. Am deschis geamul şi am întins mâna către stropii ce cădeau pe pământ. Mângâierile reci m-au făcut să îmi fie dor de mângâierile tale calde...

Gândul meu este acolo la tine, la cliple petrecute cu tine, la ce a fost şi la ce va fi!... Îmi e atât de dor de vocea ta blândă!

De ani buni am aşteptat să treci prin padurea de spini şi să îmi trezeşti sufletul adormit în amărăciunea vremii, iar când ai ajuns la mine, după sute de vieţi străbătute în afară de timp, m-ai ridicat, mi-ai vindecat rănile sufletului, m-ai ţinut strâns în căuşul palmei tale şi m-ai strâns la piept, topindu-mi ţurţurii ce mi-mpietriseră fiinţa.

...Şi, totuşi, au fost şi zile când m-am ascuns înăuntrul meu, mi-am acoperit urechile şi nu am vrut să mai aud strigătul tău, cuvintele tale: ,,Crede în mine şi-n Dumnezeu! Tot ce trebuie să faci, este să ai încredere în noi. Ştii bine că El ne poate zdrobi, ne poate coborî în abisul infernului sau ne poate pierde în lumi artificiale sau pur şi simplu, ne poate uita... Suntem atât de fragili! Ne poate doborî doar cu puterea cuvintelor şi totuşi, a rămas lângă noi. Nu uita, Dumnezeu a rămas lângă tine şi ţi-a adus zâmbetul pe buze când ochii tai erau înecaţi în dureri.”

- Cuvintele pot fi mincinoase.

- Nu amesteca iubirea cu îndoiala, ci mai degrabă aşeaz-o lângă încredere. Aşa ştii sigur că va înflori şi va face fructe! Nu lăsa mintea să intervină în raţionamentele inimii. Ea funcţionează după legi fundamental diferite! Oferă-ţi timp, hrăneşte-te cu răbdare, crede înainte de toate în tine, şterge ceaţa de pe ochi! Doar aşa vei putea judeca corect pe ceilalţi... Şi nu uita: dacă Dumnezeu ţi-a oferit iubire, protejeaz-o, dacă Dumnezeu ţi-a dat un om care să îşi împartă necazurile şi bucuriile cu tine, nu-l alunga. Multumeşte-i pentru milioanele de zâmbete pe care ţi le-a adus în viaţa ta şi pe care ţi le aduce zi de zi.

- Mi-a luat mult timp să înţeleg toate acestea. Sufletul meu îşi găseşte căldură doar în căuşul palmelor tale. Ştiu că tot ce s-a întâmplat până acum în viaţa mea, s-a întâmplat fiindcă aşa a fost să fie…

- Fiecare are un drum de urmat de la care nu se poate abate! Uită-te la soarele care străluceşt deasupra noastră... Soarele face atâta lume fericită !

- Dar pe el cine îl înţelege?… E singur… Răsare şi apune la nesfârşit.

- Iubito! Noi suntem asemenea soarelui, ne naştem şi murim, apunem şi-n urma noastră rămân doar amintirile. Te iubesc, minunato!

Am întins mâinile amândouă după tine, dar m-am lovit de perete şi m-am trezit. Uitându-mă împrejur, mi-am dat seama că sunt singură în cameră, că tu ai plecat ieri, luând cu tine toată liniştea sufletului meu.

Te iubesc, dragostea mea!

23 august 2014

Să mă ierţi...

Împreună am dorit să căutăm cărarea dintre cuvinte şi înţelesul lor. Aveam impresia că realitatea era o strălucire ştearsă, o rara avis în deşertul existenţei noastre. Mă sfătuiai să presar puţină nepăsare peste duritatea ei. Nu credeam în nefericire sau cel puţin aşa m-ai făcut să înţeleg. Pentru mine, cerul, uscatul şi toate apele ale acestei planete strivite de-atâta albastru erau surse de unde culegeam iubirea, frumuseţea, culoarea viselor, foşnetul gândurilor, mireasma şoaptelor şi ecoul paşilor ce m-au adus întotdeauna în braţele tale. Întrebam nisipul de sărutul vântului, găseam în orice strop de rouă o muză, de care mă serveam pentru a scrie versuri sau proză. Încrederea mea în viaţă, în oameni, în lumea de aici, m-a făcut să-ţi devin lacrimă, să-ţi fiu sărut, să-ţi fiu suspin şi când n-am mai avut nimic să-mi aparţină, am rămas în trupul tău. Să mă ierţi de fiecare dată când plâng!

Aprilie 2014

Am fost noi fericiţi?

Viaţa va găsi mereu un mod original de a te surprinde. De multe ori va fi şi neplăcut. Oamenii sunt oameni şi nimic mai mult. Orice decizie vei lua, va fi una greşită. Doar din teama de a nu greşi. Nu există pedepse, ci doar consecinţe. Atunci când îţi merge bine, pregăteşte-te pentru ce-i mai rău. Dezamăgirea vine din partea celor dragi, dar mai ales din partea ta. Iubirea la fel. Încrederea e un lucru periculos, deoarece deschide inimi prea fragile. Am fost noi fericiţi? Hai, Spune! M-ai dezbracat de secrete ca să mă poţi îmbrăca în minciună. Aţinteşte-ţi privirile în ochii mei. Doar aşa poţi fi sigur că ţi-ai atins scopul. Doar aşa pot fi sigură că nu am de ce să cred în tine. Sărută-mă cu tandreţe ca să mă poţi sfâşia cu nepăsarea. Ţine-mi capul între palme, degetele prin părul meu. E nevoie doar de un gest ca să-mi câştigi încrederea. E nevoie doar de un gest ca să ajung să nu regret nimic. Promite-mi o noapte inocentă în braţele tale. Lipeşte-ţi uşor buzele de fruntea mea de visătoare. Într-o clipă o să mă desprind din braţele tale. Într-o clipă o să fiu din nou a ta...

Mai veselă ca niciodată!

Suntem în luna iulie. De o lună de zile mă simt mai liniştită. În acest timp am contemplat ce mi-a plăcut, am rămas foarte mult pe gânduri, am visat, am trăit aşa cum îmi place mie cel mai mult. În această perioadă, am încheiat capitole şi am început altele. Sunt multe coordonate ale existenţei mele care s-au schimbat. De unele am trecut cu greu, de altele mai uşor. Am fost surprinsă să constat că, în ciuda decepţiilor, a urâtului ce mi-a fost dat să-l trăiesc uneori, am reuşit să renasc din propria cenuşă ca pasărea Phoenix. Viaţa m-a schimbat extrem de mult şi sunt recunoscătoare fiecărei persoane care a contribuit la acest lucru.

De acum înainte, mă aşteaptă o perioadă grea. Voi termina de scris cărţile pe care le am în lucru şi asta nu e o treabă uşoară.

În această lună am trăit clipe emoţionante. Am primit cadouri şi vorbe frumoase de la cine nu mă aşteptam, ceea ce m-a făcut să realizez că nu doar răutate este în lume. Am făcut cunoştinţă cu suflete pure, dornice să iubească şi chiar să schimbe lumea. Sigur, am văzut şi mizeria în starea ei de putrefacţie, dar am fost mult prea preocupată ca să dau atenţie acestor detalii.

Am vizitat locuri frumoase şi am luat cu mine imaginile, pentru a le păstra în cămăruţa inimii. Senzaţia de întoarcere dintr-o călătorie e nemaipomenită, deoarece revii la normalitatea ta confortabilă. Am fost nostalgică, doar uitându-mă în trecut, la copilăria la care nu mă mai pot întoarce. Dar, mi-am îndreptat privirea curioasă către viitor, către 2015, sperând că pot da tot ce e mai bun din mine, pentru a-mi face viaţa mai uşoară. Sper să reuşesc să-mi îndeplinesc toate visele. Cert este că voi lupta. Finalul nici eu nu-l cunosc.

Mi-a fost teamă de o schimbare, de singurătate poate, dar uite-mă aici, mai veselă ca niciodată, mai activă şi dornică de un nou început. 

Dragoste cu sila nu se poate...

Ştiu că nu am mai iubit niciodată ca acum. Cu tine am râs şi am plâns, cu tine am trăit şi am murit. Nu regret nimic din ce am trăit alături de tine. Dar, cum tot ce e frumos se termină odată, va trebui, ca de acum înainte să mă obişnuiesc fără tine... Ştiu că trebuie să te uit şi să merg mai departe... Şi mai ştiu că, viaţa nu va mai fi la fel ca atunci când făceai parte din viaţa mea. Nu o să mă prăbuşesc... Sunt sigură că Dumnezeu mă va ajuta să închid această uşă şi să revin la viaţa de dinainte. Viaţa e prea scurtă ca să trăiesc suferind. Şi-apoi, nu vreau să alerg după cineva care, niciodată nu a vrut să meargă alături de mine.

Ce aş putea să fac pentru ca să nu te pierd? Ar trebui ca eu să-mi anulez identitatea şi personalitatea? Sunt un om cu vise şi dorinţe şi, voi face în aşa fel, încât să le văd împlinite, deoarece, mie îmi place să trăiesc, nu să mă târăsc.

Întotdeauna am evitat compromisurile, însă pentru tine am făcut orice ca să fim împreună. Aici am greşit! M-am mulţumit cu o existenţă mediocră şi am purtat tot timpul în suflet, amărăciunea acestor compromisuri. Iar acum... plătesc! Nu am crezut niciodată că vom ajunge aici, dar trebuie să mă înţelegi şi pe mine - nu pot trăi lângă un om care nu-şi doreşte acelaşi lucru. Nu îmi pot bloca viaţa într-o relaţie fără viitor. Ştiu, e greşeala mea că am avut prea mari aşteptări de la tine. Suport greu cruzimea adevarului cand nu vine insotit de-o mangaiere.

Sunt singură, tristă, dar nu învinsă.Atunci când te-am întâlnit, am fost omul cu suflet curat, care nu ştia ce-nseamnă vina de-a iubi. Şi cum nu am lovit în viaţa mea niciodată, viaţa a fost cea care m-a lovit. Învăţ să plâng, tăcând şi să sufăr, zâmbind. Nu va exista nici un moment de regret. Te-am iubit din ziua în care ne-am cunoscut. Pentru toată dragostea pe care mi-ai oferit-o, ştiu că trebuie să găsesc puterea de a spune: ,,Nu trebuie să mă prăbuşesc, să-mi arăt inima rănită”... Ai aruncat cu pietre în toate visele mele şi ai rupt aripile destinului.

O să iubesc din nou, chiar dacă inima mi-e frântă şi... chiar dacă o să-mi ia o viaţă să trec peste tot ce-am trăit cu tine... Nimeni nu poate ocupa locul tău, dar trebuie să merg înainte. Nu am altă variantă...

,,A muri nu înseamnă a fi învins. Dar a trăi învins şi fără glorie înseamna a muri în fiecare zi." - spunea John F. Kennedy.

21 oct. 2014. 

Tăcerea unei femei este începutul sfârşitului...

Orice relaţie de cuplu, pentru a se putea dezvolta armonios şi a rezista în timp, are nevoie de câteva ingrediente de bază, pe care sunt sigură că oricine le cunoaşte: atracţia fizică, respectul reciproc şi ÎNCREDEREA în partener. În cadrul relaţiei, fiecare partener vine cu anumite aşteptări şi cu un bagaj de experienţe personale anterioare. De aceea, foarte importantă este comunicarea directă, sinceră, legată de propriile nevoi şi dorinţe, dar şi de lucrurile care ar trebui ştiute şi lămurite încă de la începutul relaţiei.

Nu-mi poţi cere să te înțeleg; nici tu nu știi de ce îţi este sufletul atât de rebel şi nesătul. Ai impresia că baţi pasul pe loc, că nu faci destul de mult, te sufoci şi pleci fără să alegi o destinaţie.
Trăieşti o luptă în care binele care îl faci pare prea puţin şi obstacolele lasă o cicatrice mult prea adâncă. Învelişul inimii este prea subţire, dăruieşti şi uiţi să mai primeşti, iubeşti, dar uiţi să-ţi vindeci sufletul.
Îţi este frică de dragoste şi te temi că oferind atât de mult, o să te pierzi şi pe tine.

Să nu mă laşi să tac, pentru că tăcerea unei femei este începutul sfârşitului. Să nu mă laşi să plâng, pentru că atunci inima mea va crede că nu-ţi pasă. Lacrimile unei femei povestesc mai mult decât o mie de cuvinte.

Nu a ştiut ce să facă cu sufletul meu...

Mă uitam la el ca la cel mai extraordinar bărbat din lume. Pentru mine chiar asa era, nu aveam ochi pentru altcineva. Îl priveam cu atâta dragoste ca şi cum el ar fi fost ultimul bărbat din viaţa mea. Erau momente, când liniştea dintre noi era atât de placută, încât am înțeles că el este tot ce îmi doresc. Îl analizam mereu cand ne întâlneam, îi ştiam fiecare gest şi îi înţelegeam fiecare reacţie. Era tipul de om care dădea mereu de înţeles că nu ştie nimic, când ştia de fapt totul. Ştiam când mă minţea, când alte braţe îl îmbrăţişau, când mă punea pe lista de aşteptare, dar la fel de bine ştiam cât de drag îmi era. Nu am simţit niciodată că el nu mă mai vrea în viaţa lui. Tocmai de asta am rămas doi ani în această relaţie. De multe ori am vrut să mă rup de el, dar nu am putut să plec, cu adevărat, deşi mi-am jurat de atâtea ori că o voi face.

În seara de dinaintea plecării lui, pentru prima oară, eu eram cea care nu-l mai puteam privi, iar el nu înceta să se uite la mine.

Cunoscându-mă, el ar fi trebuit să ştie că nu sunt genul de femeie care să se joace cu sentimentele. Ar fi trebuit să simtă că transmit iubire prin toţi porii şi că, prima seara pe care am petrecut-o împreună reprezenta momentul în care eu îmi pusesem sufletul în mâinile lui. Mi-a luat sufletul zâmbind, dar nu a ştiut ce să facă cu el. Seara aceea şi celelalte care au urmat... au fost si... au trecut. Vor ramâne undeva, acolo în mintea şi în inima mea.

Nu am să înţeleg niciodată de ce unii oameni îţi cer să le daruiesti cea mai ascunsă şi frumoasă parte din tine, ca mai apoi să ofere în schimb doar indiferenţă.
Uneori trăieşti nişte clipe care ai vrea să dureze la nesfârşit, pentru că ţtii că după ce se termină nu le vei mai trăi niciodată la fel. Uneori eşuăm din prea multă dragoste…