luni, 5 februarie 2018

De ce sunt lacrimile rotunde?

 Pentru ca sunt pline de sentimente!

13 lucruri mai puţin cunoscute despre lacrimi. Ce sunt acestea şi de ce plângem

De la bebeluşii care plâng pentru a atrage atenţia părinţilor, până la sportivii care lăcrimează după câştigarea unor medalii importante, toţi oamenii plâng. Pentru o activitate atât de răspândită, specifică doar speciei noastre, oamenii ştiu destul de puţine despre plâns şi despre lacrimi.

Deşi multe animale lăcrimează, plânsul cauzat de emoţii este specific doar oamenilor. "Rolul lacrimilor este de a menţine ochii umezi. Acestea conţin proteine şi alte substanţe care menţin sănătatea oculară şi combat infecţiile", a spus pentru Huffington Post Michael Trimble, autorul cărţii Why Humans Like to Cry, De ce le place oamenilor să plângă. "Plângem din multe cauze, dar plânsul motivat de emoţii şi cel cauzat de experienţe estetice sunt specifice doar oamenilor", adaugă el. Ce sunt însă lacrimile şi ce ne face să plângem?
Huffington Post a alcătuit o listă cu 13 dintre lucrurile mai puţin cunoscute despre acest subiect.
Există mai multe tipuri de lacrimi
Lacrimile nu sunt identice şi se diferenţiază prin motivul care le provoacă şi chiar prin compoziţia chimică. Lacrimile bazale sunt prezente tot timpul şi au rolul de a lubrifia ochii, de a hrăni şi de a proteja globul ocular. Al doilea tip de lacrimi este cunoscut sub numele de lacrimi reflexe, care se formează pentru a proteja ochii de agenti iritanţi, cum ar fi vântul, fumul, sau ceapa. În sfârşit, al treilea tip este cel care apare după o ceartă, sau după un film impresionant. Lacrimile pe care le vărsăm în aceste situaţii sunt numite lacrimi emoţionale şi, se pare că ar conţine mai multe proteine decât celelalte două tipuri, dar cercetările sunt momentan incomplete.
Oamenii de ştiinţă nu ştiu exact de ce plângem
Teoriile sunt însă numeroase. O variantă ar fi că plânsul a apărut în timpul evoluţiei pentru a semnaliza situaţiile în care oamenii se aflau în pericol, fără a face prea mare zgomot. "Ne putem imagina că, la un moment dat, a fost nevoie să dezvoltăm un sistem de avertizare care să nu alerteze şi prădătorii că suntem vulnerabili", spune psihologul Randy Cornelius. În timp, lacrimile au ajuns să îndeplinească şi alte roluri, spune Lauren Bylsma, care a realizat mai multe studii referitoare la plâns. "Lacrimile sunt o metodă de a atrage sprijinul celorlalţi în situaţii în care avem nevoie", spune ea. Bebeluşii plâng pentru a atrage atenţia părinţilor, în timp ce adulţii o fac pentru a obţine simpatia celorlalţi. Plânsul ajută şi la rezolvarea mai rapidă a conflictelor. "E greu să continui să cerţi sau să pedepseşti o persoană care plânge. E un semnal care ne transmite să ne retragem", spun cercetătorii de la Universitatea Belfast.


Compoziţia chimică a lacrimilor este similară cu cea a salivei
Printre alţi compuşi, lacrimile conţin proteine, sare şi hormoni.
Femeile plâng mai des decât bărbaţii
Un sondaj estimează că femeile plâng, în medie, de 5,3 ori pe lună, în timp ce bărbaţii plâng de 1,4 ori. Alt studiu afirmă că femeile ar plânge de două până la cinci ori lunar, în timp ce bărbaţii plâng doar o dată. O cercetare realizată de oamenii de ştiinţă nemţi, arată că, în medie, femeile plâng timp de şase minute, în timp ce bărbaţii plâng doar două minute, iar în cazul femeilor, în 65% dintre cazuri plâng cu suspine, fapt care este întâlnit în doar 6% dintre situaţiile în care plâng bărbaţii.
Diferenţa dintre cele două sexe, din acest punct de vedere, ar putea să fie determinată de cultură
"Diferenţa dintre femei şi bărbaţi din punct de vedere al plânsului pare să varieze în funcţie de caracteristicile ţărilor în care locuiesc persoanele implicate. Surprinzător, în cultura occidentală, mai liberă şi care garantează libertatea şi tratamentul egal al femeilor, acestea plâng mai mult decât cele crescute în culturi tradiţionale. Diferenţele între felul în care plâng bărbaţii din diferite culturi nu sunt însă substanţiale", spune Lauren Bylsma. Şi din punct de vedere biologic, femeile par predispuse să plângă mai mult şi mai des. Glandele lacrimale arată diferit, iar canalele lacrimale ale femeilor sunt mai mici şi mai scurte, astfel că lacrimile se scurg mai repede pe obraji.
Lacrimile sunt generate de glandele lacrimale
Acestea sunt localizate în partea exterioară, superioară a orbitei, în fosa sacului lacrimal. Canalele glandelor se deschid sub pleoapa superioară, în colţul ochiului. Când sunt produse lacrimi în exces, acestea se varsă în mici canale în cavitatea nazală, iar când volumul lor e prea mare, acestea ajung în ochi.
Există un motiv anatomic pentru care ne curge nasul când plângem
"Nasul ne curge deoarece lacrimile trec prin cavitatea nazală. O parte dintre ele ajung în nas, ceea ce cauzează acest lucru", spune Lauren Bylsma. Durerile de cap care apar după ce plângem sunt, însă, mai greu de explicat. Unii oameni de ştiinţă cred că acestea sunt provocate de deshidratare, de apa pierdută odată cu lacrimile, în timp ce alţii dau vina pe tensionarea muşchilor care apare atunci când suntem supăraţi.
O reacţie chimică ne face să plângem atunci când tăiem ceapă
Oxidul de propanetial este un gaz iritant care stimulează glandele lacrimale. Acesta este eliberat atunci când tăiem ceapa şi provoacă o senzaţie de usturime şi, în cazul multora, plânsul.
Lacrimile ar putea să trimită semnale celorlalţi
Cel puţin conform unui studiu realizat în 2011, bărbaţii care au mirosit lacrimile unor femei au arătat o scădere a nivelului de testosteron şi a excitaţiei sexuale. "Credem că lacrimile conţin un semnal chimic, iar până acum ştim doar că acesta reduce atracţia sexuală", spune Noam Sobel, autorul studiului.
Lacrimile de crocodil sunt reale
Cel puţin conform cercetătorilor de la Universitatea din Florida. Kent Vliet a realizat un studiu pe şapte animale înrudite cu crocodilii şi a concluzionat că cinci dintre acestea lăcrimează în timp ce mănâncă. Motivul pentru fac acest lucru este însă necunoscut, dar în niciun caz nu este legat de vreun regret cauzat de victimă. "Din experienţa mea, atunci când un crocodil muşcă ceva, îşi doreşte să o facă", spune Vliet.
Plânsul este bun, în unele cazuri
Multe dintre studiile lui Lauren Bylsma sunt axate pe efectul catartic al plânsului. Sentimentul care urmează după ce plângem, poate să fie bun sau rău în funcţie de situaţia socială în care ne aflăm. Cei care plâng alături de persoane de încredere, care îi sprijină şi persoanele care se află într-un mediu cunoscut, confortabil, au şanse mai mari să se simtă bine după ce plâng faţă de cei care plâng într-un mediu în care se simt vulnerabili, nesiguri, sau ruşinaţi. O teorie care ar explica de ce mulţi se simt mai bine după ce plâng afirmă că lacrimile cauzate de emoţii ar conţine hormoni de stres, care sunt astfel eliminaţi din organism. O altă variantă ar fi că plânsul declanşează eliberarea de endorfine, la fel ca exerciţiile fizice, sau râsul.
Lacrimile de bucurie nu sunt foarte diferite de cele cauzate de emoţii negative
"Lacrimile generate de evenimente fericite nu sunt foarte diferite de cele cauzate de perioade de supărare. Ceea ce au în comun este faptul că apar în timpul unor momente de stimulare emoţională puternică", spune Mark Fenske de la Universitatea Guelph. Lauren Bylsma spune că plânsul ar putea ajuta organismul să se întoarcă la o stare de homeostază, după un eveniment solicitant din punct de vedere emoţional. Fie că este vorba despre momentele de după câştigarea unei medalii olimpice, sau de minutele de după căsătorie, lacrimile ar putea ajuta corpul să revină la o stare normală de funcţionare, după o perioadă de emoţii intense.
Unele persoane sunt mai predispuse să plângă decât altele, deşi motivul e necunoscut
Se ştie că femeile au tendinţa de a plânge mai des, la fel ca şi persoanele care au trecut prin traume, persoanele extrovertite şi cele empatice. Pe lângă o serie de factori care reduc incidenţa plânsului, cum sunt nivelul de stres, fluctuaţiile hormonale, nivelul de stres, oboseala sau sănătatea mintală, unii oameni sunt pur şi simplu predispuşi să plângă mai des. "Unii oameni ignoră, sau nu sunt afectaţi de anumite lucruri, care pe alţii îi fac să plângă", spune Steven Sideroff de la UCLA.

50 de motive amuzante

Jurnalista britanica Jane Gordon, a întocmit pentru publicaţia Daily Mail o listă cu 50 de motive amuzante (in urma a mai multor interviuri) pentru care viaţa alături de un bărbat este mai uşoară şi mai frumoasă:

1. Ca să-mi închidă şi deschidă fermoarul rochiei la spate.
2. Ca să ducă gunoiul la ghenă sau pubela de gunoi la stradă.
3. Ca să poată da găuri pentru tablouri în pereţi cu bormaşina.
4. Ca să preia controlul telecomandei şi să nu mă mai uit la telenovele.
5. Ca să-mi spună ce vreau eu să aud când îl întreb: „Arăt bine în rochia asta?” – chiar dacă ştiu că răspunsul („Arăţi superb”) este o minciună.
6. Ca să-mi schimbe becurile cu halogen de la baie, pentru a nu mai fi nevoită să-mi fac duş la lumina lumânării.
7. Pentru că o femeie de 1,65 metri înălţime şi 50 de kilograme nu poate căra până acasă un brad de 2 metri, pentru ca apoi să-l fixeze şi să-i pună o stea în vârf.
8. Pentru că, se pare, eu sunt cea care face toată dezordinea în casă, pierde cheile şi încărcătorul de la telefon. Bărbatul trebuie să fie acolo pentru
a-l putea acuza de toate lucrurile acestea.
9. Ca să mă scarpine pe spate în locurile în care eu nu ajung.
10. Ca să se uite cu mine la filme de groază şi să-mi spună: „De ce ţi-e frică? Prostia asta de film nu este mai înspăimântătoare decât Scooby Doo.”
11. Ca să plimbe câinele când plouă afară.
12. Ca să adune după câine – indiferent de vremea de afară.
13. Ca să-mi spună unde să arunc gunoiul reciclabil.
14. Ca să pot face cu rândul la condus. Acum este mereu rândul meu.
15. Ca să-mi alimenteze maşina cu benzină.
16. Ca să mă oblige să deschid scrisorile de la fisc şi să-mi completeze declaraţiile fiscale.
17. Două săptămâni m-am chinuit să le fac mâncare constructorilor care lucrează în curtea mea. Am nevoie de un bărbat care să aibă curajul să spună:
„Încercaţi si la cafeneaua de vizavi.”
18. Noua mea căsuţă este atât de întunecată, încât mi-am scrântit glezna săptămâna trecută când am venit acasă de la o petrecere. Am nevoie de un
bărbat care să-mi lumineze drumul până ajung la uşă.
19. Ca să-mi ţină de cald noaptea, mai ales când am picioarele reci.
20. Ca să aprindă şemineul de Crăciun, pentru că, oricâte brichete aș folosi, nu reuşesc niciodată.
21. Ca să poată face reparaţii prin casă şi să nu fiu jecmănită de instalatori şi electricieni.
22. De cel puţin trei ori pe săptămână, pisica mea apare cu un şoarece în gură. Am nevoie de un bărbat care să-i arunce la gunoi.
23. Ca să meargă la spălătorie cu maşina.
24. Ca să poată folosi cum trebuie maşina de spălat vase. (Toţi bărbaţii pe care i-am cunoscut erau convinşi că femeile nu pot umple maşina de spălat
vase aşa cum trebuie, iar acum constat că apa din ea nu se scurge cum trebuie şi niciun vas nu iese curat din ea.)
25. Ca să mă consoleze când plâng la filmele triste.
26. Ca să depoziteze toate lucrurile inutile în podul casei.
27. Ca să mă pot plânge la el toată ziua, iar el să nu mă asculte.
28. Ca să am de la cine împrumuta şosete – pentru că eu nu-mi cumpăr niciodată.
29. Ca să poată asambla diverse lucruri.
30. Ca să aibă cine să-mi scoată din picioare cizmele de cauciuc.
31. Ca să aibă cine să tranşeze carnea.
32. Ca să-mi amintească faptul că gesturile de cavalerism nu au „murit”.
33. Pentru a-l folosi ca scuză când refuz invitaţiile la cină din partea vecinilor. (Am minţit de nenumărate ori că fostul prieten este bolnav sau că lucrează
târziu ca să scap de diverse invitaţii.)
34. Ca să mă facă să şterg aplicaţia Candy Crush de pe tabletă sau, şi mai bine, să ne jucăm împreună.
35. Pentru că numai un bărbat ştie care dintre nenumăratele cabluri ale televizorului este problema când pe ecran apare mesajul „Fără semnal”.
36. Ca să-mi ia cardul de credit şi să scap de mania cumpărăturilor.
37. Ca să înlocuiscă parfumurile prea dulci din casă cu unele puternice, proaspete.
38. Ca să mai stingă din becurile din casă şi să facem asfel economie la factura de curent.
39. Ca să facă puţină dezordine în baia mult prea ordonată pe care o am acum.
40. Ca să-i pot folosi lama de ras pentru epilat şi să-i promit mereu că o să-i cumpăr alta în loc.
41. Ca să-mi facă plăcere să gătesc şi să mănânc seara.
42. Ca să pot merge la cinema şi să văd altceva decât comediile romantice preferate de prietenele mele.
43. Ca să am cu cine să bârfesc după o petrecere, în drum spre casă.
44. Ca să-mi descifreze cele 48 de pagini de instrucţiuni de utilizare ale cuptorului într-un limbaj „uman”.
45. Ca să mă ghideze cineva când parchez şi să-mi scoată maşina din şanţuri.
46. Ca să mă ajute să desfac sticla de şampanie de Anul Nou şi să ciocnim împreună.
47. Ca să mă liniştească noaptea, când aud zgomote ciudate prin casă.
48. Ca să-mi facă un ceai când sunt răcită şi să-mi spună că voi fi bine.
49. Ca să deschidă capacele înţepenite ale borcanelor şi să ia lucruri de pe rafturile de sus ale mobilei de bucătărie.
50. Ca să-i cer părerea despre diverse lucruri - şi să fac apoi exact invers faţă de cum spune el.


duminică, 29 octombrie 2017

Jurnal

Sunt RAC - am soarele in casa 8 si ascendent in scorpion

- În zodiac spune să îmi controlez forţa de exprimare
- Accept cu greu compromisurile şi calea de mijloc
- Lucrurile... ori sunt ca mine, ori nu sunt deloc!
- Există o dorinţă permanentă de schimbare

Scriu în acest jurnal iar... şi iar. Uneori nici nu mai ştiu de ce fac asta... dacă o fac pentru ami aminti clipele prin care am trecut fără tine - omul cu care am trăit 26 de ani – sau... din dorinţa de a te păstra în cămăruţa inimii mele. Dar, singurul loc sigur, este aici. Singurul loc unde pot să fug de privirile şi răutatea lumii, sunt aceste pagini. Fiecare cuvânt pe care-l scriu, mă face să-mi amintesc de minunile care mă ţin în viaţă şi cărora tu, le-ai întors spatele. Minunile acestea sunt copiii noştri – Nucu şi Eugen. Cu cât mă uit mai mult la ei, simt că trebuie să te iert pentru gestul tău necugetat. M-am recuperat târziu după pierderea ta, am trăit clipe de coşmar. M-am supărat atât de rău pe viaţă, pentru ce-ai făcut, încât am vrut să mi te scot din suflet, dar... cu cât mă înverşunam mai mult, cu atât imaginea ta stăruia şi mai mult în ochii mei. Am făcut tot ce-am putut să nu mă mai gândesc la tine, dar, niciodată nu ai ieşit din gândurile mele. Dacă ai ştii cât îmi lipseşti!!! Câteodată mai şi plâng, dar ca să îmi liniştesc sufletul, ascult melodia ,,Prea târziu”, cântată de Andreea Antonescu. Este melodia care te reprezintă, care vorbeşte despre ce simt eu. Mă gândesc la tine şi o ascult fascinată...
Nu-mi va ajunge o viaţă întreagă să te uit. Soarele răsărea pentru mine, când erai lângă mine. De când nu mai eşti tu, a apus în sufletul meu. În fiecare dimineaţă când mă trezesc şi văd lumina zilei, primul lucru pe care-l fac este, să mă rog pentru sănătatea copiiilor noştri şi pentru iertarea ta.
Aerul pe care-l respirai era ploaia speranţelor mele. Tu îmi stingeai orice foc, îmi alinai orice supărare, făceai ca totul în jurul meu să înflorească, fiindcă mă iubeai. Acum sunt pustiită, deoarece atunci când ai plecat, ai luat cu tine iubirea şi ai îngropat-o la 2 m sub pământ. Zi şi noapte m-am tot întrebat: ,,În ce ape tulburi te-ai înecat?” În viaţă ai dat o mulţime de examene şi le-ai trecut, doar ultimul examen nu ai mai avut cum să-l treci. Ţi s-a pus un văl negru pe ochi şi ai clacat. Toate ţipetele s-au oprit în interiorul sufletului meu, iar uşa inimiii mele s-a ferecat. Toate acele ţipete îmi îneacă sufletul. Nu a fost corect să acţionezi în felul acesta, nici faţă demine, nici faţă de copiii tăi cuminţi şi frumoşi. Tocmai când îmi crescuseră ,,aripile”, ai dat cu mine de pământ, fără să te gândeşti, că cei care vor avea cel mai mult de suferit, vor fi copiii noştri. A fost cumplit de greu după plecarea ta. Nu mai îmi găseam locul, viaţa mea era făcută franjuri. Îmi era inima o minge cu care nu ştiam ce să mai fac. O strângeam în mine cu teamă, parcă să nu se spargă şi sărea cu hopuri tot mai mari şi încetinea până ce rămânea dureros de încordată. Mă încercau nişte temeri... Năvălea peste mine o avalanşă de gânduri, care îmi aduceau presentimentul unei mari nelinişti. Senzaţia aceasta de căutări, trecute prin soarele sau noroiul zilelor - din care mi-aş dori alese trăiri plăcute - am
avut-o în ultimul timp de prea puţine ori.
De multe ori mă întreb: ,,De ce ai plecat în felul acesta?” Îţi adorai copiii, iar despre mine spuneai prietenilor tăi: ,,O nevastă şi-un Dumnezeu!” Nu găsesc nicio motivaţie pentru felul cum ne-ai pedepsit. Dacă ai vedea ce nepoţi ai!!! Vocea lor e caldă, e inocentă. Ei îmi estompează durerea atunci când privesc la chipul tău din fotografii. De ce ai plecat aşa? De ce nu te-ai uitat o clipă înapoi, să vezi ce laşi în urma ta? Oare, nu ne-ai iubit deloc? Mă trezesc noaptea scrâşnind din dinţi şi îţi spun câte şi mai câte... Ai ştiut oare, atunci când ai ales drumul acela, că vei lua cu tine, bucuria şi norocul meu? Tu ai fost darul meu de la soartă. Au fost zile când viaţa mea era o sărbătoare lângă tine, dar au fost şi zile... aspre, nemiloase, vulcanice. Lăsând totul în urmă şi privind la singurătatea mea, nu pot să nu văd, că ziua care nu răsare cu tine, e o zi tristă... Chiar şi acum, după atâţia ani, nimic în cer şi pe pământ, nu ar putea să te separe de mine.
Când ne-am întâlnit pentru prima dată, mă priveai atât de fermecător, încât mi-am zis, că îmi voi pune viaţa la picioarele tale, doar să te mai văd măcar o dată. Şi mai târziu am devenit a ta pentru totdeauna. Din clipa aceea m-am afundat în proză şi poezii, căutând cuvinte care pot fi explicate în cărţi.
Am făcut şi multe greşeli după plecarea ta... Aş fi vrut să fiu imaculată în faţa copiiilor mei, dar... poate că a trebuit să trec prin toate astea... Însă, am avut grijă de cele două minuni ale noastre, atât cât am putut şi atât cât m-a dus mintea. Mă rog să le dea Dumnezeu sănătate şi noroc! Aş fi vrut să fac mai multe pentru ei, să suplinesc lipsa ta, dar este imposibil. Nu există nimeni care să poată suplini lipsa tatălui. Şi-apoi, ei sunt băieţi şi nu e uşor să te descurci cu doi băieţi, doi adolescenti. Copiii mei sunt capricorni şi au o personalitate foarte dezvoltată. Şi cu toate astea, nu mi-au ieşit din cuvânt. Sunt mândră de ei, că au fost cuminţi şi m-au ascultat, au făcut o facultate, iar acum sunt la casa lor şi au la rândul lor copii.
În căsnicie am eşuat. Nu am fost suficient de puternică să te ţin în viaţă, să te păstrez lângă mine. Îmi pare atât de rău...
Atunci când ai plecat, sufletul meu a fost sfâşiat în mii de bucăţi. Tu ai fost copacul din care îmi luam seva vieţii, energia şi puterea de a trăi. Ai fost al meu pe tot parcursul vieţii şi vei fi al meu şi dincolo de moarte. În sufletul şi inima mea nu mai e loc pentru nimeni altcineva. Tu nu ai plecat, eşti acolo din prima clipa în care te-am întâlnit şi vei rîmâne acolo până voi închide ochii.
Nu m-am simţit niciodată atât de singură ca acum. Absenţa ta mă doare mai mult ca oricând. Dacă aş fi avut dreptul să-mi doresc ceva, atunci mi te-aş fi dorit pe tine.
Până acum n-am spus nimănui niciodată ce simt cu adevărat în interiorul meu. Şi întotdeauna am simţit că nu există nimeni pe lumea asta care mă cunoaşte în totalitate. Şi chiar aşa şi este. Dar am descoperit că în scris pot să dau frâu liber tuturor sentimentelor, emoţiilor şi gândurilor pe care nu le pot rosti cu voce tare, atunci când mi-aş dori să o fac. Însă, nu pot să ţin totul în mine, la nesfârşit. Ca orice om, trebuie să-mi descarc emoţiile şi, cum să o fac mai bine, decât scriind totul într-un jurnal. In scris mi-e atât de uşor! Poate şi pentru că nu trebuie să stau în faţa cuiva, cu teamă că mă va judeca. Când scriu, mă simt liberă, pentru că aici spun tot ceea ce nu pot spune cu voce tare.
Nu e deloc uşor să ţii totul în tine, când ai vrea să urli în gura mare, spunând tot ce ai pe suflet. Dar cred că eu nu am curajul să fac asta. Nu o să scriu povestea vieţii mele…pentru că... sunt multe de spus. Însă vreau să scriu despre sentimentele mele. De multe ori mă simt neînţeleasă, furioasă şi dezamăgită. Dar când sunt în preajma cuiva mi-e greu să-mi arăt adevăratele sentimente. Nu mă prefac că sunt altfel, ci doar îmi îngrop adânc aceste sentimente şi încerc să uit de ele. Doar că ele sunt mereu acolo.
Sunt tristă, poate pentru că nu mă înţelege nimeni…şi m-am săturat să fie aşa. Îmi amintesc că odată, o prietenă citea ceva scris de mine…apoi mi-a spus că sunt ciudată. Poate sunt ciudată, dar pentru mine asta nu reprezintă un lucru rău. Ci arată faptul că suntem diferiţi unii de alţii. Nu vreau sa fiu ca ceilalţi.
Sunt furioasă când cineva încearcă să îmi spună ce să fac cu viaţa mea, dar nu încearcă nici măcar un pic să mă înţeleagă. Eram furioasa şi când părinţii spuneau că mă iubesc, dar îmi controlau prea mult viaţa şi nu puteau înţelege că aveam nevoie de libertate.
Îmi place foarte mult să citesc şi să scriu. Mi-e sufletul mai liniştit când am copiii lângă mine şi pe mami. Acestea sunt doar câteva lucruri mărunte care îmi provoacă bucurie, dar nu îmi pot alunga tristeţea pe care o simt uneori, în suflet.


Sunt fericită când stau cu prietenii, râdem si ne distrăm. Suntă fericită atunci când citesc o carte, care îmi face placere sau când scriu, sunt bucuroasă când văd chipul prietenilor mei sau când ascult muzica preferată. Sunt fericită de fiecare dată când am ocazia să fotografiez sau să mi se facă fotografii.


marți, 24 octombrie 2017

Mă simt sigură pe mine!




Ideea tinereţii veşnice este un mit. Nu vreau să fiu ,,frumoasa care nu îmbătrâneşte”, vreau să fiu femeia care arată bine la anii săi.

Expresia feţei unei femei este mult mai importantă decât hainele pe care le poartă.

Niciodată nu m-am gândit serios, dacă sunt frumoasă sau nu. Însă ştiu un truc magic: să creez iluzia atracţiei. Când femeia intră în cameră, cei prezenţi reacţionează nu la frumuseţea ei, ci la puterea şi energia pe care o emană.



La ani mei, mă simt mai sigură pe mine şi mai calmă ca niciodată. Nu ştiu dacă are vreo legătură cu starea de spirit sau pur şi simplu am devenit mai înţeleaptă. Cu timpul eşti mai pretenţios atunci când trebuie să-ţi petreci timpul cu cineva şi cui să-i dedici viaţa. Femeia trebuie să-şi ştie preţul - dar să nu-l spună niciodată cu voce tare.

Fii OM!


luni, 14 august 2017

Bătrâneţea...

,,Pentru cel ignorant bătrâneţea este ca o iarnă”



Există priviri calde, priviri care transmit bucurie şi zâmbete, priviri care te cheamă. Există priviri melancolice, priviri care nu spun nimic sau priviri care îndepărtează sai privirei care nu mai aşteaptă nimic.
De la o vreme mă gândesc la bătrâneţe cu oarecare teamă. O simt din ce în ce mai aproape, venind ca o toamnă liniştită, interiorizată, poate uşor şchiopătând de o gleznă. Și totuşi e încă departe. Respir profund şi întorc spatele viitorului. Încă nu!

Vine o zi când oglinda îţi răspunde pentru prima oară altfel, un rid...

A îmbătrâni frumos cred că este o artă, un exerciţiu de acceptare, de împăcare cu sine însuşii, cu trecutul, cu frustrările, de conservare a unui spirit liber, este momentul în care poţi descoperi cu imensă bucurie că inima nu poate îmbătrâni...

Bătrâneţea este o provocare. Specialiştii spun că vârsta de 60 de ani este ideală pentru începutul unui anume antrenament psihic, unul în care ajungi să înveţi să te simţi bine cu tine însuţi, să cultivi plăceri cărora până acum nu le-ai oferit multă atenţie precum contemplarea naturii, meditaţia, gustul pentru muzică…
Este timpul în care să-ţi oferi timp, o investiţie care va fi sursa ta de energie pentru următorii ani, care îţi va umple singurătatea şi care te va menţine activ, dacă nu fizic, cel puțin psihic, spiritual, sufleteşte

Bătrâneţea este un dar de care, din păcate, beneficiari nu sunt foarte mulţi. Bătrâneţea este o ocazie de a primi şi a oferi în continuare ce ai mai bun în tine, de-a continua, chiar undeva la marginea vieţii şi a societăţii să fi tu însuţi, conştient de valoarea ta ca om. În ebraica se foloseşte acelaşi cuvânt pentru fericire şi bătrâneţe, un timp al dăruirii iubirii şi înţelepciunii celor care ne urmează…

Bătrâneţea este văzută de cele mai multe persoane ca fiind doar o colecţionară de boli şi suferinţe. Ea adună şi astfel de lucruri, dar nu se rezumă doar la ele. Pentru unii bătrâneţea stă într-o veşnică nemulţumire - că nu sunt trataţi cum trebuie, că familia nu le acordă suficient timp…, dar pentru alţii bătrâneţea înseamnă linişte, retragere în ei însuşi, o preocupare mai intensă pentru ,,a fi” şi nu pentru ,,a face”.
Sunt persoane care nici după trecerea multor ani, nu văd dincolo de biologic, nu simt nevoia să se împlinească spiritual. Acestor persoane le este greu să şi asume suferinţele şi neputinţele vieţii şi ajung cu uşurinţă la disperare.

Dimpotrivă, bătrânul care stă de vorbă cu Dumnezeu, le primeşte pe toate cu bucurie. Este curat în privire şi în gesturi. Este şi înţelept tot timpul. Poate că nu-i întâmplător că termenul „călugăr” vine din grecescul kalos - frumos, bun şi gheron - bătrân, de vreme ce bătrânul este chipul omului ca plinitate. Cine se apropie de astfel de persoane simte cu uşurinţă o plăcută senzaţie de căldură, mângâiere şi o putere binefăcătoare. Aceşti oameni au adunat atât de multe lucruri în ei, încât orice gest de care dau dovadă este semnul bunului simţ, al rânduirii şi al frumosului.
Noi ne-am obişnuit că atunci când vorbim de bătrâneţe să luăm în discuţie rezistenţa redusă a organismului: inima începe să bată cu o forţa tot mai slabă, plămânii se fibrozează, puterea de gândire scade.., dar se pierde din vedere că bătrâneţea este şi o stare de spirit.

Sunt bătrâni care deşi sunt ajutaţi să meargă, dau dovadă de mai multă viaţă decât mulţi tineri, căci ei trăiesc altfel timpul, dau importanţă fiecărei clipe, spre deosebire de tânărul căruia i se pare că viaţa este fără de sfârşit. Devine prezentă şi aşa se face plăcut lui Dumnezeu. Să nu uităm, în faţa lui Dumnezeu nu contează anii, ci ce am adunat în aceşti ani.
Îmi plac bătrânii care nu se văd doar bătrâni, cei care ştiu să se joace cu un copil, care se bucură când văd doi tineri de mână, care trăiesc într-o lume care nu este despărţită de a noastră.
Să ne întărească Dumnezeu să nu devenim nişte bătrâni lipsiţi de unirea cu El. ,,Cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele"


Aşteptările...

Am citit multe articole despre femei care au avut in viaţa lor experienţe diverse alături de bărbaţi. Ce să faci atunci când în viaţa ta ai fost căsătorită timp de 25 de ani, iar la un moment dat ai rămas văduvă? Atunci când ai nişte speanţe şi brusc realizezi că nu mai ai nimic, din diferite motive, trebuie să-ţi refaci tot orizontul de aşteptări.
Ştiu că Dumnezeu este mereu alături de mine si îmi ascultă rugăciunile. De fiecare dată EL oferă doar trei răspunsuri la fiecare rugăciune: ”Da” ”Nu încă” ”Am ceva mai bun pentru tine!”
Şi mai ştiu că aşteptările nu se formează de pe o zi pe alta, ci fac parte din bagajul psihologic pe care îl ducem cu noi zilnic.
În relaţiile mele de zi cu zi, aşteptările îmi orientează deciziile şi comportamentele faţă de ceilalţi şi faţă de mine însămi. Ele sunt parte din felul în care gândesc, încât uneori nici nu îmi dau seama că fac anumite lucruri. Uit astfel de adevărata mea valoare, de adevaratale mele nevoi şi dorinţe, concentrându- sa fiu ce vor alţii. Ar trebui să îmi opresc atenţia asupra modului în care acestea au apărut, de la cine au fost preluate şi cât de potrivite sunt cu prezentul meu.
Ştiu cei care ne-au crescut au avut un rol crucial în formarea aşteptărilor mele. Una dintre nevoile fundamentale ale copilului care am fost era nevoia de a fi iubit de către cei care m-au îngrijit şi pe măsură ce am crescut, am înţeles că pentru a obţine această iubire trebuie să conformez aşteptărilor altora.
Iubirea sănătoasă îţi permite ţie, ca şi copil, să fii tu însuţi, să-ţi exprimi fără teamă emoţiile şi gândurile, să cunoşti limitele sănătoase, îţi dă încredere în forţele proprii şi îţi dă libertatea de a decide ce ţi se potriveşte şi ce nu.
În copilărie, iubirea condiţionată îţi transmite că nu eşti suficient de bun, de ordonat şi drept urmare vei face tot posibilul să te adaptezi la cerinţele adulţilor, interpretând diverse roluri. Copil fiind, vei aştepta să creşti şi vei continua să împlineşti aşteptările pozitive sau negative ale celor cu care interactionezi, fiind convins că numai aşa vei obţine ce îţi doreşti, vei avea succes sau îţi va fi recunoscută valoarea, fără a mai verifica în prezent dacă aşa te simţi confortabil cu tine însuţi. Mai mult, inconştient vei oferi o iubire condiţionată celorlalţi, acceptându-i doar dacă vor reacţiona cum crezi tu că-i bine.
Aşadar, aşteptările noastre au la baza credinţe adânc înrădăcinate legate de felul în care am fost trataţi de către cei din jurul nostru, de cât de mult sau de puţin s-a cerut de la noi de-a lungul timpului, de cât de aspru am fost criticaţi sau pedepsiţi atunci când am greşit, de cât de mult ni s-a permis să fim noi însine. Este important să identificăm aceste credinţe pentru că ele ne crează realitatea.

Aşteptările ne sunt comunicate în diverse moduri: prin cuvinte, prin gesturi, prin priviri, tonalitatea sau ritmul vocii. Reacţiile noastre la ele sunt diferite (de accceptare, respingere, contestare, înţelegere, etc) şi dacă vin din partea oamenilor importanţi pentru noi (părinţi, rude, profesori, prieteni apropiaţi, parteneri de cuplu etc) ajungem treptat să le interiorizăm, iar impactul lor asupra noastră se păstrează chiar şi dacă persoanele respective nu mai fac parte din prezent.

De ce sunt lacrimile rotunde?

 Pentru ca sunt pline de sentimente! 13 lucruri mai puţin cunoscute despre lacrimi. Ce sunt acestea şi de ce plângem De la bebeluş...