Era
o zi de sâmbătă, iar noi doi eram puşi la patru ace şi ne aflam
într-un restaurant elegant din oraşul în care am copilărit.
,,Născut în Gemeni, ai ceva din Hermes Trismegistul - eşti neîntrecut în înşelăciuni. Acestea sunt calităţile tale native, eşti născut să fii astfel şi nu ştiu dacă gena sau zodia în care te-ai născut te-a făcut aşa. Cu aceste calităţi aveai toate şansele să ajungi un mare politician, dar tu nu ai avut niciodată astfel de ambiţii. Cel mai bine te-ai simţit în cercul tău de prieteni, la restautant.
A fost o vreme când adunai în jurul tău o duzină de gură cască. Nu ştiu ce a fost în capul tău când ai hotărât ca pe 2012 sa nu pui nici un pic de alcool pe limbă”... spune un vechi prieten de breaslă - ,,Viorel”, apropiindu-se de masa noastră. „Am simţit nevoia să mai schimb auditoriul - îmi spui tu, zâmbind.
„Băi, Puiule, - mai zice prietenul tău (care între timp se aşezase la masa noastră fără a cere permisiunea), zeama asta de struguri dezleagă nu doar limba, ci mai ales mintea… Se spune că vinul roşu ar conţine cea mai mare cantitate de omega trei”.
,,Aiurea! - zici tu, făcându-mi cu ochiul. Asta spun oenologii ăştia de doi bani, eu îţi spun sincer, deoarece l-am testat de-atâtea ori, cum l-a testat pe vremuri celebrul Păstorel. Vinul acesta conţine cea mai mare cantitate de spirit. Aş fi în stare să-ţi spun bancuri până la ziuă, dar de data asta voi face dragoste toată noaptea cu frumoasa doamnă de lângă mine”... spui tu, făcându-mi cu ochiul. Mi se roşesc obrajii... mai, mai să îmi ia foc. Mă ţii de mână şi îţi apropii buzele calde de obrajii mei şi mi-i săruţi, iar cel de lângă noi se simte stânjenit.
,, Sper că nu v-am deranjat, aşezându-mă la masa dv.” - spune zâmbind prietenul tău şi se uită spre mine. Eu pun capul în pământ şi te strâng de mână.
,,Văd că ai suficientă omega trei - uitându-se la sticla de pe masă - aşa că am zis să-ţi ţin companie ca în vremurile vechi” - adaugă prietenul tău.
,,Dragul meu, sticla cu vin roşu şi cea cu vin alb îţi stau la dispoziţie...
„Puiule, mă uit când la cea cu vin roşu, când la cea cu vin alb, că nu ştiu care-i mai bun… Sunt într-o companie atât de savuroasă”...
„Prietene, cel roşu conţine mai multă omega trei…” - îi spui tu, ciocnind paharul tău de al lui şi de al meu”
,, I-am spus nevestei mele că atunci când am să mor, să-mi pună în sicriu o sticlă de vin… Că dacă mi s-o face sete… sau mai bine îl cinstesc pe Sf. Petru, poate mă repartizează în rai… ” - şi prietenul tău începe să râdă în hohote. Orchestra începe să cânte un tangou, iar tu faci o reverenţă în faţa mea şi, sărutându-mi mâna, mă inviţi la dans. Când ne-am întors la masă, prietenul tău nu mai era, iar eu m -am trezit. M-am uitat la ceas: era ora 3,20 (noaptea). M-am întors pe partea cealaltă şi am adormit imediat. Nu mai ştiu dacă am mai visat ceva până la ziuă, dar când m-am trezit, era ora 9. Mi-am pus buzele pe dosul palmei mele şi am simţit mirosul tău. Sărutarea rămăsese ca o pecete acolo.
De atâtea ori buzele tale s-au oprit deasupra inimii mele în alint, de atâtea ori ochii tăi mi-au desenat pe piele poeme. Am păşit unul în celălalt, tulburând secunde infinite, când parfumul trupului meu te învăluia, când palmele tale îmi cuprindeau emoţiile, când sărutările noastre se topeau într-un lung suspin…
Mă întrebi: ,,De ce sunt tristă uneori?” În sufletul meu plouă cu întrebări, aşa cum plouă afară... Curcubeul, atât de mult aşteptat de alţii, pentru mine nu are culoare, dacă tu nu eşti în preajma mea. Dragul meu, aştept răsfrângerea luminii ochilor tăi tăcuţi să îmi scalde trupul în curcubeie... Parcă te-aud spunându-mi: ,,Aşteaptă... ai răbdare, că toate se vor rezolva şa cum ne dorim noi, iar aceste nopţi reci vor lua sfârşit!”
Tresar din somn... Mă agăţ cu disperarea celui care stă să cadă într-o prăpastie, de ultima amintire cu tine. Simt că nu am aer şi deschid uşa de la balcon pentru a pătrunde aer curat în cameră. Mă uit pe stradă şi e pustie ca şi în casa, pentru că tu nu eşti, iar patul e mereu rece.
Plouă melancolic şi târziu, iar mie îmi e dor de tine... iar ploaia asta e atât de rece, de parcă mi-ar citi în suflet.
Cum o să treci prin iarnă, fără căldura trupului meu?
Se duc anii... trec prin noi cu tandreţea unui tren personal, printr-o gară cu flori de nu mă uita. Ne trec anii... rămâne doar amintirea celor care am fost... Am asfinţit demult şi în locul inimii; trandafirul galben pe care mi l-ai oferit într-o seară, s-a ofilit, dar va prinde rădăcini şi se va deschide numai sub atingerea ta.
Camera unde-am dormit noi e goală fără tine, doar parfumul trupului tău mai persistă în amintirea pe care o strâng acum în pumn...
Viaţa mea îşi defineşte existenţa în linia adânc sculptată din palma ta. În lipsa ta, strâng uşor ochii şi durerea pătrunde prin toate arterele trupului meu.
Mi-ai deschis pieptul, ai luat inima în palme şi ai frânt-o. Uneori doar iubirea nu este de ajuns nu-i aşa? Mâine am să adun toate clipele în care te-am iubit
şi am să le transform în eternităţi. Visele noastre se întâlnesc, se plimbă pe alei, ţinându-se de mână, povestind unul altuia despre neputinţa de a deveni realităţi... Strâng dureros timpul rămas...
Plouă monoton şi absurd, iar crengile se frâng sub lacrimile ploii.
Nu ştiu pe unde rătăcesc paşii tăi şi nici câtă durere porţi în suflet, însă, dacă îmi vei da voie, iţi voi obloji eu sufletul cu iubirea mea şi ţi-l voi vindeca.
Ţi-ai dăltuit o antarctică în suflet, în lipsa mea, deşi ştiu că inima ta, sahară fierbinte şi însetată, îşi întinde tot mai mult nisipurile sub paşii mei… Când ai plecat de lângă mine, ai lăsat amprente... Palma ta îmi ştie forma coapsei, gura ştie gustul trupului meu, răsfrângere şi arcuire lângă tâmpla fierbinte a sufletului tău frământat şi flămând! Trupul meu mult prea plin de tine, palma ta niciodată de mine îndeajuns, pleoapele tresar, iar de sub ele curg mărgăritare... Frângem timpul în pumni, datorită depărtării... Lăsăm să ni se adune între gene tristeţile anilor pierduţi... pustiu stingher tăcut... Lipsa ta e ca un cui ce se răsuceşte în creier şi sparge tâmpla, eliberându-se din captivitatea durerilor îndelungate.
De câţi umeri avem nevoie pentru propriile cruci? Câte înfrângeri trebuie să cernem pentru o singură victorie? Ce forţă nevăzută îmi răsuceşte cuţitul iar şi iar... Inima îmi scrâşneşte prinsă ca într-o menghină... Seară de seară pătrunzi în visele mele fără să te rog, palmele tale îmi strân g sălbatic umerii, trupul îmi tremură scuturat de fiori... Nu mă pot trezi deşi te aud strigând: ,,E doar un vis, iubito!” Vis durut, tulbure, amar... Miroşi a file de carte îngălbenite de timp şi a tăcere... Glezna mea s-a rătăcit în cuibul palmei tale, pe coapse au început să-mi înflorească orhidee, în spatele privirilor cultivi voluptăţi, ridici temple, sfinţeşti altare... eşti ca un magnet, electrizezi totul în jur. Mă iubeşti brutal, disperat şi nesătul, de parcă lumea s-ar sfârşi odată cu zorii. Pui mâna pe umărul meu umed, tremurând de dor şi aşteptare în bătaia lunii şi îţi înfigi dinţii în carnea mea albă, o dată şi încă o dată... Durerea de-o clipă îmi infioară carnea, genunchii ni se ating, tresar sub surâsul palmei tale... Luna scaldă camera în lumină, noi, goi, lucind răcoros sub razele ei palide... Îmi usuci trupul cu buzele şi-n suflet îmi foşneşte o pădure de întrebări... Fericită că te am măcar în vis atunci când eşti departe, palma ta încă se mai rotunjeşte fugar în jurul coapsei mele, mai frământă dulce şi tandru un sân curios. Adorm în fiecare seară aşteptând să te găsesc lângă mine... E târziu... asfinţeşte-mă! Doctorul mi-a prescris sedative. Nu sunt bolnavă decât de iubire...
Cu dragose, eu... a ta şi numai a ta!
,,Născut în Gemeni, ai ceva din Hermes Trismegistul - eşti neîntrecut în înşelăciuni. Acestea sunt calităţile tale native, eşti născut să fii astfel şi nu ştiu dacă gena sau zodia în care te-ai născut te-a făcut aşa. Cu aceste calităţi aveai toate şansele să ajungi un mare politician, dar tu nu ai avut niciodată astfel de ambiţii. Cel mai bine te-ai simţit în cercul tău de prieteni, la restautant.
A fost o vreme când adunai în jurul tău o duzină de gură cască. Nu ştiu ce a fost în capul tău când ai hotărât ca pe 2012 sa nu pui nici un pic de alcool pe limbă”... spune un vechi prieten de breaslă - ,,Viorel”, apropiindu-se de masa noastră. „Am simţit nevoia să mai schimb auditoriul - îmi spui tu, zâmbind.
„Băi, Puiule, - mai zice prietenul tău (care între timp se aşezase la masa noastră fără a cere permisiunea), zeama asta de struguri dezleagă nu doar limba, ci mai ales mintea… Se spune că vinul roşu ar conţine cea mai mare cantitate de omega trei”.
,,Aiurea! - zici tu, făcându-mi cu ochiul. Asta spun oenologii ăştia de doi bani, eu îţi spun sincer, deoarece l-am testat de-atâtea ori, cum l-a testat pe vremuri celebrul Păstorel. Vinul acesta conţine cea mai mare cantitate de spirit. Aş fi în stare să-ţi spun bancuri până la ziuă, dar de data asta voi face dragoste toată noaptea cu frumoasa doamnă de lângă mine”... spui tu, făcându-mi cu ochiul. Mi se roşesc obrajii... mai, mai să îmi ia foc. Mă ţii de mână şi îţi apropii buzele calde de obrajii mei şi mi-i săruţi, iar cel de lângă noi se simte stânjenit.
,, Sper că nu v-am deranjat, aşezându-mă la masa dv.” - spune zâmbind prietenul tău şi se uită spre mine. Eu pun capul în pământ şi te strâng de mână.
,,Văd că ai suficientă omega trei - uitându-se la sticla de pe masă - aşa că am zis să-ţi ţin companie ca în vremurile vechi” - adaugă prietenul tău.
,,Dragul meu, sticla cu vin roşu şi cea cu vin alb îţi stau la dispoziţie...
„Puiule, mă uit când la cea cu vin roşu, când la cea cu vin alb, că nu ştiu care-i mai bun… Sunt într-o companie atât de savuroasă”...
„Prietene, cel roşu conţine mai multă omega trei…” - îi spui tu, ciocnind paharul tău de al lui şi de al meu”
,, I-am spus nevestei mele că atunci când am să mor, să-mi pună în sicriu o sticlă de vin… Că dacă mi s-o face sete… sau mai bine îl cinstesc pe Sf. Petru, poate mă repartizează în rai… ” - şi prietenul tău începe să râdă în hohote. Orchestra începe să cânte un tangou, iar tu faci o reverenţă în faţa mea şi, sărutându-mi mâna, mă inviţi la dans. Când ne-am întors la masă, prietenul tău nu mai era, iar eu m -am trezit. M-am uitat la ceas: era ora 3,20 (noaptea). M-am întors pe partea cealaltă şi am adormit imediat. Nu mai ştiu dacă am mai visat ceva până la ziuă, dar când m-am trezit, era ora 9. Mi-am pus buzele pe dosul palmei mele şi am simţit mirosul tău. Sărutarea rămăsese ca o pecete acolo.
De atâtea ori buzele tale s-au oprit deasupra inimii mele în alint, de atâtea ori ochii tăi mi-au desenat pe piele poeme. Am păşit unul în celălalt, tulburând secunde infinite, când parfumul trupului meu te învăluia, când palmele tale îmi cuprindeau emoţiile, când sărutările noastre se topeau într-un lung suspin…
Mă întrebi: ,,De ce sunt tristă uneori?” În sufletul meu plouă cu întrebări, aşa cum plouă afară... Curcubeul, atât de mult aşteptat de alţii, pentru mine nu are culoare, dacă tu nu eşti în preajma mea. Dragul meu, aştept răsfrângerea luminii ochilor tăi tăcuţi să îmi scalde trupul în curcubeie... Parcă te-aud spunându-mi: ,,Aşteaptă... ai răbdare, că toate se vor rezolva şa cum ne dorim noi, iar aceste nopţi reci vor lua sfârşit!”
Tresar din somn... Mă agăţ cu disperarea celui care stă să cadă într-o prăpastie, de ultima amintire cu tine. Simt că nu am aer şi deschid uşa de la balcon pentru a pătrunde aer curat în cameră. Mă uit pe stradă şi e pustie ca şi în casa, pentru că tu nu eşti, iar patul e mereu rece.
Plouă melancolic şi târziu, iar mie îmi e dor de tine... iar ploaia asta e atât de rece, de parcă mi-ar citi în suflet.
Cum o să treci prin iarnă, fără căldura trupului meu?
Se duc anii... trec prin noi cu tandreţea unui tren personal, printr-o gară cu flori de nu mă uita. Ne trec anii... rămâne doar amintirea celor care am fost... Am asfinţit demult şi în locul inimii; trandafirul galben pe care mi l-ai oferit într-o seară, s-a ofilit, dar va prinde rădăcini şi se va deschide numai sub atingerea ta.
Camera unde-am dormit noi e goală fără tine, doar parfumul trupului tău mai persistă în amintirea pe care o strâng acum în pumn...
Viaţa mea îşi defineşte existenţa în linia adânc sculptată din palma ta. În lipsa ta, strâng uşor ochii şi durerea pătrunde prin toate arterele trupului meu.
Mi-ai deschis pieptul, ai luat inima în palme şi ai frânt-o. Uneori doar iubirea nu este de ajuns nu-i aşa? Mâine am să adun toate clipele în care te-am iubit
şi am să le transform în eternităţi. Visele noastre se întâlnesc, se plimbă pe alei, ţinându-se de mână, povestind unul altuia despre neputinţa de a deveni realităţi... Strâng dureros timpul rămas...
Plouă monoton şi absurd, iar crengile se frâng sub lacrimile ploii.
Nu ştiu pe unde rătăcesc paşii tăi şi nici câtă durere porţi în suflet, însă, dacă îmi vei da voie, iţi voi obloji eu sufletul cu iubirea mea şi ţi-l voi vindeca.
Ţi-ai dăltuit o antarctică în suflet, în lipsa mea, deşi ştiu că inima ta, sahară fierbinte şi însetată, îşi întinde tot mai mult nisipurile sub paşii mei… Când ai plecat de lângă mine, ai lăsat amprente... Palma ta îmi ştie forma coapsei, gura ştie gustul trupului meu, răsfrângere şi arcuire lângă tâmpla fierbinte a sufletului tău frământat şi flămând! Trupul meu mult prea plin de tine, palma ta niciodată de mine îndeajuns, pleoapele tresar, iar de sub ele curg mărgăritare... Frângem timpul în pumni, datorită depărtării... Lăsăm să ni se adune între gene tristeţile anilor pierduţi... pustiu stingher tăcut... Lipsa ta e ca un cui ce se răsuceşte în creier şi sparge tâmpla, eliberându-se din captivitatea durerilor îndelungate.
De câţi umeri avem nevoie pentru propriile cruci? Câte înfrângeri trebuie să cernem pentru o singură victorie? Ce forţă nevăzută îmi răsuceşte cuţitul iar şi iar... Inima îmi scrâşneşte prinsă ca într-o menghină... Seară de seară pătrunzi în visele mele fără să te rog, palmele tale îmi strân g sălbatic umerii, trupul îmi tremură scuturat de fiori... Nu mă pot trezi deşi te aud strigând: ,,E doar un vis, iubito!” Vis durut, tulbure, amar... Miroşi a file de carte îngălbenite de timp şi a tăcere... Glezna mea s-a rătăcit în cuibul palmei tale, pe coapse au început să-mi înflorească orhidee, în spatele privirilor cultivi voluptăţi, ridici temple, sfinţeşti altare... eşti ca un magnet, electrizezi totul în jur. Mă iubeşti brutal, disperat şi nesătul, de parcă lumea s-ar sfârşi odată cu zorii. Pui mâna pe umărul meu umed, tremurând de dor şi aşteptare în bătaia lunii şi îţi înfigi dinţii în carnea mea albă, o dată şi încă o dată... Durerea de-o clipă îmi infioară carnea, genunchii ni se ating, tresar sub surâsul palmei tale... Luna scaldă camera în lumină, noi, goi, lucind răcoros sub razele ei palide... Îmi usuci trupul cu buzele şi-n suflet îmi foşneşte o pădure de întrebări... Fericită că te am măcar în vis atunci când eşti departe, palma ta încă se mai rotunjeşte fugar în jurul coapsei mele, mai frământă dulce şi tandru un sân curios. Adorm în fiecare seară aşteptând să te găsesc lângă mine... E târziu... asfinţeşte-mă! Doctorul mi-a prescris sedative. Nu sunt bolnavă decât de iubire...
Cu dragose, eu... a ta şi numai a ta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu