Vreau să te uit...

   Sunt suparată pe ochii mei, care mai doresc, încă să te vadă... Dă-mi înpoi inima mea, care bate cu putere, de fiecare dată când aude numele tău. Vreau să te uit şi, cu timpul voi reuşi. Nu îţi mai fă iluzii, nu mai există femeia aceea care, când pocneai din degete, se învârtea în jurul tău. Ai crezut că voi fi lângă tine, indiferent de ce vei face. Te-ai înşelat amarnic! Cu toate că sufletul meu plânge, iar eu sunt tot o rană, mă voi recupera, apăsând cu furie pe rănile ce mi le-ai făcut. În ochii mei nu mai există nimic valoros, ce ai putea să mai îmi oferi. Acum, chiar de-ai mai vrea tu, eu, nici măcar nu mai am timp de pierdut cu tine. Sincer! Cine eşti tu şi cum ţi-ai permis să-ţi baţi joc de sufletul meu bun? A, ştiu cine eşti – cineva care a făcut toate alegerile în favoarea sa. Nu a mai rămas nimic de spus. Eu te condamn pentru totdeauna la ceea ce meriţi. De azi încolo, să nu mai baţi la uşa mea! Nu vreau să mă mai deranjezi, pentru că nu există decât ,,întuneric” în ,,dragostea ta”. Nu poţi să intri în viaţa mea şi să ieşi, după bunul plac. Nu vreau să mai fac compromisuri. Asta înseamnă să mor puţin câte puţin, înseamnă să fiu condamnată pe veci la irevocabile tristeţi şi însingurări fără apel. Nu îţi voi mai permite niciodată să mă ai.
NU MERIŢI DRAGOSTEA MEA... NU MĂ MERIŢI! 
   Unii mută munţii din loc pentru alţii, iar tu trăieşti într-o valiză...

   Pot găsi o mulţime de motive ca să îmi pun din nou ordine în viaţă. Ştiu că Dumnezeu va fi lângă mine şi de data asta şi mă va ajuta să revin pe linia de plutire. El mă iubeşte şi o să îmi îndrume paşii spre ţărmuri liniştite.

   Poate că trec printr-o perioadă dificilă, dar mai ştiu că Dumnezeu mă binecuvântează în moduri pe care nu mi le pot încă imagina.