Paşii mei fără tine nu mă poartă niciunde, timpul meu fără tine curge în amănunte. Ochii mei fără tine sunt privaţi de vedere, viaţa mea fără tine o eternă durere! Visul meu fără tine... fără de importanţă şi un mâine ce vine e lipsit de speranţă. Mintea mea fără tine goală, neconcentrată, lumea mea fără tine rece şi dezolantă. Sufletu-mi fără tine negru şi deprimat, zambetu-mi fără tine... un film prost regizat. Noaptea mea fără tine, e mereu deşuetă, eu mă simt fără tine tot mereu incompletă. Jumătate din tine ai uitat-o la mine, jumătate din mine pe vecie la tine. Aşa umblăm amândoi prin lume, iubite, doar cu inimile goale şi neîntregite. Eu fără tine simplificată cu doi, un tot putem forma doar fiind amândoi. Unul altuia-aparţinem prin legile nescrise, separaţi stăm la porţile fericirii închise. Fără tine iubirea nici un sens n-ar avea, fără tine să ştii nici nu pot respira... Fără tine rătăcesc, mă pierd, mă complic, fără tine prin viaţă sant un simplu... NIMIC.

marți, 17 februarie 2015

Tăcerea unei femei este începutul sfârşitului...

Orice relaţie de cuplu, pentru a se putea dezvolta armonios şi a rezista în timp, are nevoie de câteva ingrediente de bază, pe care sunt sigură că oricine le cunoaşte: atracţia fizică, respectul reciproc şi ÎNCREDEREA în partener. În cadrul relaţiei, fiecare partener vine cu anumite aşteptări şi cu un bagaj de experienţe personale anterioare. De aceea, foarte importantă este comunicarea directă, sinceră, legată de propriile nevoi şi dorinţe, dar şi de lucrurile care ar trebui ştiute şi lămurite încă de la începutul relaţiei.
Nu-mi poţi cere să te înțeleg; nici tu nu știi de ce îţi este sufletul atât de rebel şi nesătul. Ai impresia că baţi pasul pe loc, că nu faci destul de mult, te sufoci şi pleci fără să alegi o destinaţie.
Trăieşti o luptă în care binele care îl faci pare prea puţin şi obstacolele lasă o cicatrice mult prea adâncă. Învelişul inimii este prea subţire, dăruieşti şi uiţi să mai primeşti, iubeşti, dar uiţi să-ţi vindeci sufletul.
Îţi este frică de dragoste şi te temi că oferind atât de mult, ote pierzi şi pe tine.

Să nu mă laşi să tac, pentru că tăcerea unei femei este începutul sfârşitului. Să nu mă laşi să plâng, pentru că atunci inima mea va crede că nu-ţi pasă. Lacrimile unei femei povestesc mai mult decât o mie de cuvinte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu