Paşii mei fără tine nu mă poartă niciunde, timpul meu fără tine curge în amănunte. Ochii mei fără tine sunt privaţi de vedere, viaţa mea fără tine o eternă durere! Visul meu fără tine... fără de importanţă şi un mâine ce vine e lipsit de speranţă. Mintea mea fără tine goală, neconcentrată, lumea mea fără tine rece şi dezolantă. Sufletu-mi fără tine negru şi deprimat, zambetu-mi fără tine... un film prost regizat. Noaptea mea fără tine, e mereu deşuetă, eu mă simt fără tine tot mereu incompletă. Jumătate din tine ai uitat-o la mine, jumătate din mine pe vecie la tine. Aşa umblăm amândoi prin lume, iubite, doar cu inimile goale şi neîntregite. Eu fără tine simplificată cu doi, un tot putem forma doar fiind amândoi. Unul altuia-aparţinem prin legile nescrise, separaţi stăm la porţile fericirii închise. Fără tine iubirea nici un sens n-ar avea, fără tine să ştii nici nu pot respira... Fără tine rătăcesc, mă pierd, mă complic, fără tine prin viaţă sant un simplu... NIMIC.

marți, 17 februarie 2015

Să mă ierţi...

Împreună am dorit să căutăm cărarea dintre cuvinte şi înţelesul lor. Aveam impresia că realitatea era o strălucire ştearsă, o rara avis în deşertul existenţei noastre. Mă sfătuiai să presar puţină nepăsare peste duritatea ei. Nu credeam în nefericire sau cel puţin aşa m-ai făcut să înţeleg. Pentru mine, cerul, uscatul şi toate apele ale acestei planete strivite de-atâta albastru erau surse de unde culegeam iubirea, frumuseţea, culoarea viselor, foşnetul gândurilor, mireasma şoaptelor şi ecoul paşilor ce m-au adus întotdeauna în braţele tale. Întrebam nisipul de sărutul vântului, găseam în orice strop de rouă o muză, de care mă serveam pentru a scrie versuri sau proză. Încrederea mea în viaţă, în oameni, în lumea de aici, m-a făcut să-ţi devin lacrimă, să-ţi fiu sărut, să-ţi fiu suspin şi când n-am mai avut nimic să-mi aparţină, am rămas în trupul tău. Să mă ierţi de fiecare dată când plâng!


Aprilie 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu