Paşii mei fără tine nu mă poartă niciunde, timpul meu fără tine curge în amănunte. Ochii mei fără tine sunt privaţi de vedere, viaţa mea fără tine o eternă durere! Visul meu fără tine... fără de importanţă şi un mâine ce vine e lipsit de speranţă. Mintea mea fără tine goală, neconcentrată, lumea mea fără tine rece şi dezolantă. Sufletu-mi fără tine negru şi deprimat, zambetu-mi fără tine... un film prost regizat. Noaptea mea fără tine, e mereu deşuetă, eu mă simt fără tine tot mereu incompletă. Jumătate din tine ai uitat-o la mine, jumătate din mine pe vecie la tine. Aşa umblăm amândoi prin lume, iubite, doar cu inimile goale şi neîntregite. Eu fără tine simplificată cu doi, un tot putem forma doar fiind amândoi. Unul altuia-aparţinem prin legile nescrise, separaţi stăm la porţile fericirii închise. Fără tine iubirea nici un sens n-ar avea, fără tine să ştii nici nu pot respira... Fără tine rătăcesc, mă pierd, mă complic, fără tine prin viaţă sant un simplu... NIMIC.

duminică, 22 februarie 2015

Nimeni nu mă poate judeca

Zilnic luăm decizii. Alegeri care ne pot influenţa prezentul sau viitorul, decizii care ne pot face să fim fericiţi sau pur şi simplu ne pot demoraliza pentru o perioadă.
Nu-ţi face gânduri dureroase, nu îţi calcula consecinţele, nu da cu presupusul. Poate că răul văzut de departe pare mai greu de depăşit, anumite situaţii se pot rezolva cu o mică doză de optimism.
Când suntem bine, spunem că suntem puternici. Este foarte uşor, nimic nu ne atinge, nu există un pericol real. Adevărata putere o descoperim când n-avem de ales, când trebuie să mergem înainte, când realizăm că totul depinde de noi, că sfaturile celor dragi sunt doar vorbe care ne alină sufletul dar restul ne aparţine.Nimeni nu mă poate judeca pentru că nu luptă, nu plânge şi nu suferă în locul meu.
Spui că mă cunoşti dar nu reuşeşti să-mi auzi lacrimile mute când întorc capul spre geam şi realizez că încă o dată aştept imposibilul.
Spui că mă cunoşti dar n-ai înţeles nici acum că degeaba mă laşi să mă liniştesc pentru că aşa îmi voi vindeca sufletul singură, dar dragostea înseamnă să te vindeci în doi.
Spui că mă cunoşti dar îmi cunoşti doar glasul, nu-mi cunoşti ochii, nu simţi când plâng lângă tine şi tu mă întrebi dacă totul este bine.
Spui că mă cunoşti dar uiţideşi vreau să par puternică, am sufletul mărunţit şi tremur de frig pentru că mă hrănesc cu iubire.
Spui că mă cunoşti dar sunt anumite adâncimi în sufletul meu pe care tu nu le cunoşti şi despre care eu nu ştiu cum să îţi mai spun, pentru că tu asculţi, dar uiţi, iar eu încep să stau, să te privesc, să tac şi să mă macin pe dinăuntru.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu