Paşii mei fără tine nu mă poartă niciunde, timpul meu fără tine curge în amănunte. Ochii mei fără tine sunt privaţi de vedere, viaţa mea fără tine o eternă durere! Visul meu fără tine... fără de importanţă şi un mâine ce vine e lipsit de speranţă. Mintea mea fără tine goală, neconcentrată, lumea mea fără tine rece şi dezolantă. Sufletu-mi fără tine negru şi deprimat, zambetu-mi fără tine... un film prost regizat. Noaptea mea fără tine, e mereu deşuetă, eu mă simt fără tine tot mereu incompletă. Jumătate din tine ai uitat-o la mine, jumătate din mine pe vecie la tine. Aşa umblăm amândoi prin lume, iubite, doar cu inimile goale şi neîntregite. Eu fără tine simplificată cu doi, un tot putem forma doar fiind amândoi. Unul altuia-aparţinem prin legile nescrise, separaţi stăm la porţile fericirii închise. Fără tine iubirea nici un sens n-ar avea, fără tine să ştii nici nu pot respira... Fără tine rătăcesc, mă pierd, mă complic, fără tine prin viaţă sant un simplu... NIMIC.

duminică, 22 februarie 2015

În seara aceea...

uitam la el ca la cel mai extraordinar bărbat din lume. Pentru mine chiar aşa era, nu aveam ochi pentru altcineva. Îl priveam cu atâta dragoste, gândindu-mă că el este bărbatul de care am nevoie în viaţa mea. În acele momente, când liniştea dintre noi era atât de plăcută, mi-am zis el este tot ce îmi doresc. De câte ori ne întâlneam, îl analizam, încât îi ştiam fiecare gest şi îi înţelegeam fiecare reacţie.
Era tipul de om care lăsa mereu impresia că nu ştie nimic, însă ştia mai multe decât lăsa să se vadă... Dar şi eu ştiam când minţea, când alte braţe îl îmbrăţişau, când punea pe lista de aşteptare, dar la fel de bine ştiam cât de drag îmi este. Se purta cu mine atât de frumos, încât nu am simţit niciodată că nu mai vrea în viaţa lui. Tocmai de asta am rămas acolo şi nu am plecat niciodată cu adevarăt, deşi îmi jurasem de atâtea ori că o voi face.
Din seara aceea avusesem suficient curaj sa îmi pun sufletul pe tavă în faţa lui şi asta pentru că am zis să fim sinceri unul cu altul. Tot ce mai rămasese ascuns în sufletul meu, sentimentul profund de care eu nu aş fi vrut ca el să afle vreodată, ieşise la iveală.
Cunoscându- ar fi trebuit să ştie că nu eram genul de femeie care să joc cu sentimentele, ar fi trebuit să sim că transmiteam iubire prin toţi porii şi că seara aceea reprezenta momentul în care eu îmi pusesem sufletul în mâinile lui. Mi-a luat sufletul zâmbind, dar nu a ştiut ce să facă cu el. Seara aceea a fost şi a trecut... Va rămâne undeva acolo în mintea şi în inima mea.
Nu am să înţeleg niciodată de ce unii oameni îţi cer să le dăruieşti cea mai ascunsă şi frumoasă parte din tine, ca mai apoi să ofere în schimb doar indiferenţă.
Uneori trăieşti nişte clipe care ai vrea să dureze la nesfârşit, pentru că ştii, că după ce se termină nu le vei mai trăi niciodată la fel. Eşuăm din prea multă dragoste…
Sunt conştientă de tot ceea ce sunt, mă simt împlinită, mă simt puternică şi sunt fericită chiar şi fără ,,prinţul pe cal alb.

Dacă un om alege să te părăsească, lasă-l să plece, nu mai aştepta explicaţiile de după. Singurătatea va fi acolo să-ţi deschidă ochii spre ceea ce meriţi cu adevărat.


Dacă sunt singură, nu înseamnă că sunt o persoană nedorită, înseamnă că sunt pe cât de complicată pe atât de diferită şi specială, iar omul care să mă merite va veni într-o zi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu