Nu există înălțimi de neatins!

Ceea ce trăiesc în lipsa ta, pare o lungă noapte întreruptă de fulgere, o aşteptare cenuşie şi nerăbdătoare, un etern crepuscul al dimineţii care începe odată cu primul telefon de la tine. Chiar şi apusurile par să aibă reflexele alburii şi delicate ale zorilor ce întârzie să apară. Vârsta noastră e singura vârstă înfumurată a vieţii, în care omul are viciul viril de-a lua de coarne toţi taurii, în care umblă cu pasul sprinten şi apăsat al cuceritorului de cetăţi. Pentru cei de vârsta noastră, totul trebuie trăit la maxim, trăit cu intensitate, deoarece drumul nostru este înainte, până la 120 de ani! Parcă aşa spuneai...

Port în suflet aşteptări și năzuinţe atât de măreţe şi încrederi atât de puternice, într-un sublim la îndemâna lui şi într-o putere divină, încât realul aşa cum e, viaţa aşa cum se scurge ea, nu pot fi pentru mine decât palmele unor neîncetate dezminţiri. Atunci când ne-am întâlnit pentru prima oară, ţi-am ieşit înainte cu un gemantan plin de speranţe şi vise.

Am văzut în tine un om cu sufletul bun, omenos, tandru, care ar fi vrut mereu să zâmbească, dar viaţa nu ţi-a oferit întotdeauna această oportunitate. Dar, privindu-te în ochi, am văzut un bărbat ca toţi ceilalţi,, un bărbat care nu prea ştie ce-i respectul.

Paşaportul vieţii este respectul faţă de persoana de lângă tine. E şperaclul universal al tuturor căilor în care îţi poţi face un renume, în care eşti calatogat ca OM.

Speram să fim împreună într-un viitor apropiat... „Nu există înălţimi de neatins, ci numai aripi prea scurte.”(Giovanni Papini)