Paşii mei fără tine nu mă poartă niciunde, timpul meu fără tine curge în amănunte. Ochii mei fără tine sunt privaţi de vedere, viaţa mea fără tine o eternă durere! Visul meu fără tine... fără de importanţă şi un mâine ce vine e lipsit de speranţă. Mintea mea fără tine goală, neconcentrată, lumea mea fără tine rece şi dezolantă. Sufletu-mi fără tine negru şi deprimat, zambetu-mi fără tine... un film prost regizat. Noaptea mea fără tine, e mereu deşuetă, eu mă simt fără tine tot mereu incompletă. Jumătate din tine ai uitat-o la mine, jumătate din mine pe vecie la tine. Aşa umblăm amândoi prin lume, iubite, doar cu inimile goale şi neîntregite. Eu fără tine simplificată cu doi, un tot putem forma doar fiind amândoi. Unul altuia-aparţinem prin legile nescrise, separaţi stăm la porţile fericirii închise. Fără tine iubirea nici un sens n-ar avea, fără tine să ştii nici nu pot respira... Fără tine rătăcesc, mă pierd, mă complic, fără tine prin viaţă sant un simplu... NIMIC.

joi, 26 februarie 2015

Mă simt ca o vară rebelă.

Brusc se adună norii, începe să plouă cu lacrimi grele ce-mi udă obrajii și adună în adâncul sufletului dureri și probleme nerezolvate. Pentru că n-avem de ales, grăbiți cum suntem, anumite răni se cicatrizează dar nu se vindecă pentru că n-avem timp pentru a le îngriji așa cum trebuie. Ploaia le macină, soarele le usucă, iar sufletul suferă...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu