Dragostea adevărată...

N-am vrut să mă îndrăgostesc atât de mult, n-am vrut să mă mai pierd în brațele altui bărbat pentru că sufletul îmi era prea obosit, prea trist, prea sensibil. N-am vrut, dar... s-a întâmplat şi a fost minunat. Sufleul meu te aștepta și a trebuit să treacă prin mult frig.
Dansează cu mine, ia-mă cu tine, du-mă unde vrei, strânge-mă în brațe, sărută-mi fruntea pentru că tu ești fericirea pentru mine.
Când sunt cu tine, respir dragoste, mă hrănesc cu șoate și sărutări dulci, cred în mine, cred în noi. Prin tine am învățat să-mi iubesc defectele, să mă simt femeie, să fiu mai impulsivă, să mă las purtată de val, să dansez cu slăbiciunile și să le transform în calități. Cu tine totul este diferit. Un tango senzual, o teamă de a ne pierde, deși zilnic ne regăsim. Dragostea se bazează pe regăsire. Să ne căutăm în fiecare zi printre griji și probleme, printre discuții și împăcări.
Dragostea adevărată nu trebuie lăudată, trebuie trăită din plin.
Să ne bucurăm împreună cu sufletul pereche de fericirea care ne încălzește sufletul, să ne bucurăm de fiecare anotimp, fiecare atingere să ne aducă aminte de prima întâlnire, să împărțim totul în doi, să nu rămână rest pentru nimeni altcineva.
Dragostea adevărată trebuie protejată de invidia celorlalți, trebuie îngrijită și hrănită cu sinceritate și respect.

Nimeni nu mă poate judeca

Zilnic luăm decizii. Alegeri care ne pot influenţa prezentul sau viitorul, decizii care ne pot face să fim fericiţi sau pur şi simplu ne pot demoraliza pentru o perioadă.

Nu-ţi face gânduri dureroase, nu îţi calcula consecinţele, nu da cu presupusul. Poate că răul văzut de departe pare mai greu de depăşit, anumite situaţii se pot rezolva cu o mică doză de optimism.
Când suntem bine, spunem că suntem puternici. Este foarte uşor, nimic nu ne atinge, nu există un pericol real. Adevărata putere o descoperim când n-avem de ales, când trebuie să mergem înainte, când realizăm că totul depinde de noi, că sfaturile celor dragi sunt doar vorbe care ne alină sufletul dar restul ne aparţine.Nimeni nu mă poate judeca pentru că nu luptă, nu plânge şi nu suferă în locul meu.

Spui că mă cunoşti dar nu reuşeşti să-mi auzi lacrimile mute când întorc capul spre geam şi realizez că încă o dată aştept imposibilul.

Spui că mă cunoşti dar n-ai înţeles nici acum că degeaba mă laşi să mă liniştesc pentru că aşa îmi voi vindeca sufletul singură, dar dragostea înseamnă să te vindeci în doi.

Spui că mă cunoşti dar îmi cunoşti doar glasul, nu-mi cunoşti ochii, nu simţi când plâng lângă tine şi tu mă întrebi dacă totul este bine.

Spui că mă cunoşti dar uiţi că deşi vreau să par puternică, am sufletul mărunţit şi tremur de frig pentru că mă hrănesc cu iubire.

Spui că mă cunoşti dar sunt anumite adâncimi în sufletul meu pe care tu nu le cunoşti şi despre care eu nu ştiu cum să îţi mai spun, pentru că tu asculţi, dar uiţi, iar eu încep să stau, să te privesc, să tac şi să mă macin pe dinăuntru.

Mi-e dor de tine!

 Sfârşitul ultimei seri în care am fost împreună nu e decât exodul unei plecări, iar fiecare culme atinsă e o trambulină pentru alte zboruri.

Închid ochii şi revăd clipele în care eram împreună. Câte versuri nerostite îşi spuneau mâinile noastre, când se cuprindeau una pe alta!!! Am nevoie de tine, pentru că tu eşti lumea mea!

Mă simt mai liniltită

De o lună de zile mă simt mai liniştită. În acest timp am contemplat ce mi-a plăcut, am rămas foarte mult pe gânduri, am visat, am trăit aşa cum îmi place mie cel mai mult. Am fost nostalgică, doar uitându-mă în urmă, la copilăria la care nu mă pot întoarce. Totodată, mi-am îndreptat privirea curioasă în faţă către 2015, sperând că pot da tot ce e mai bun din mine, pentru a-mi face viața mai ușoară.
Mi-a fost teamă de o schimbare, de singurătate poate, dar uite-mă aici, mai veselă ca niciodată, mai activă și dornică de un nou început. În această perioadă, am încheiat capitole și am început altele. Sunt multe coordonate ale existenței mele care s-au schimbat. De unele am trecut cu greu, de altele mai ușor. Am fost surprinsă să constat că, în ciuda decepțiilor, a urâtului ce mi-a fost dat să-l trăiesc uneori, am reușit să renasc din propria cenuşă ca pasărea Phoenix.

De acum înainte, mă așteaptă o perioadă grea. Voi termina de scris cărţile pe care le am în lucru.

Viaţa m-a schimbat extrem de mult și sunt recunoscătoare fiecărei persoane care a contribuit la acest lucru. Sper să reușesc să-mi îndeplinesc toate visele. Cert este că voi lupta. Finalul nici eu nu-l cunosc.

În seara aceea...

Mă uitam la el ca la cel mai extraordinar bărbat din lume. Pentru mine chiar aşa era, nu aveam ochi pentru altcineva. Îl priveam cu atâta dragoste, gândindu-mă că el este bărbatul de care am nevoie în viaţa mea. În acele momente, când liniştea dintre noi era atât de plăcută, mi-am zis că el este tot ce îmi doresc. De câte ori ne întâlneam, îl analizam, încât îi ştiam fiecare gest şi îi înţelegeam fiecare reacţie.

Era tipul de om care lăsa mereu impresia că nu ştie nimic, însă ştia mai multe decât lăsa să se vadă... Dar şi eu ştiam când mă minţea, când alte braţe îl îmbrăţişau, când mă punea pe lista de aşteptare, dar la fel de bine ştiam cât de drag îmi este. Se purta cu mine atât de frumos, încât nu am simţit niciodată că nu mă mai vrea în viaţa lui. Tocmai de asta am rămas acolo şi nu am plecat niciodată cu adevarăt, deşi îmi jurasem de atâtea ori că o voi face.

Din seara aceea avusesem suficient curaj sa îmi pun sufletul pe tavă în faţa lui şi asta pentru că am zis să fim sinceri unul cu altul. Tot ce mai rămasese ascuns în sufletul meu, sentimentul profund de care eu nu aş fi vrut ca el să afle vreodată, ieşise la iveală.

Cunoscându-mă ar fi trebuit să ştie că nu eram genul de femeie care să mă joc cu sentimentele, ar fi trebuit să simtă că transmiteam iubire prin toţi porii şi că seara aceea reprezenta momentul în care eu îmi pusesem sufletul în mâinile lui. Mi-a luat sufletul zâmbind, dar nu a ştiut ce să facă cu el. Seara aceea a fost şi a trecut... Va rămâne undeva acolo în mintea şi în inima mea.

Nu am să înţeleg niciodată de ce unii oameni îţi cer să le dăruieşti cea mai ascunsă şi frumoasă parte din tine, ca mai apoi să ofere în schimb doar indiferenţă.
Uneori trăieşti nişte clipe care ai vrea să dureze la nesfârşit, pentru că ştii, că după ce se termină nu le vei mai trăi niciodată la fel. Eşuăm din prea multă dragoste…

Sunt conştientă de tot ceea ce sunt, mă simt împlinită, mă simt puternică şi sunt fericită chiar şi fără ,,prinţul pe cal alb“.

Dacă un om alege să te părăsească, lasă-l să plece, nu mai aştepta explicaţiile de după. Singurătatea va fi acolo să-ţi deschidă ochii spre ceea ce meriţi cu adevărat.

Dacă sunt singură, nu înseamnă că sunt o persoană nedorită, înseamnă că sunt pe cât de complicată pe atât de diferită şi specială, iar omul care să mă merite va veni într-o zi. 

Singurătatea - un moment de eliberare...

Am urât singuratatea o lungă perioadă de timp până când am reușit să îi înţeleg rostul.
Fie că vrem sau nu, cu toţii ne intâlnim cu ea la un moment dat. Nimeni nu-ţi poate spune când, cum şi unde se va întampla, tocmai de asta trebuie să fii pregătit pentru clipa în care apare.

De obicei cei mai singuri ne simţim când iubim. Şi aici nu ma refer la relaţiile alea in care ambii işi declară iubirea unul altuia în fiecare zi şi totul e numai lapte si miere, ma refer la iubirile în care tu iubesti şi cel iubit iţi ignoră fiecare trăire şi fiecare sentiment. Atunci ai impresia că toată lumea ta se termină, cand de fapt totul abia incepe. Singuratea ar trebui sa însemne pentru fiecare dintre noi un moment de eliberare, de liniste, de înţelegere a propriei persoane şi de pregatire pentru un nou început.

E rece şi plouă...

E rece și plouă. Pictorul s-a zgârcit cu culorile, pesemne că nu a mai avut roșu, verde sau galben la magazin. Uneori culorile sunt scumpe. Acuarelele pot costa o avere, așa că unii artiști preferă să renunțe la corola de culori din curcubeu. De fapt, e și mai ieftin așa – o ploaie incoloră, nori gri, fioroși, care parcă stau la pândă toată ziua să te muște.

Vântul bate cu putere dinspre vest și rufele de pe sârmă se luptă cu forța lui copleșitoare. Cârligele parcă nu mai au puterea necesară să le susțină și se strâmbă în fiecare minut, nemulțumite de efortul fizic la care sunt supuse. Picături mari și reci se izbesc de caroseria mașinii din curte. Lumea adevărată e ascunsă undeva. Fiecare vietate și-a găsit adăpostul – vreun bârlog uscat și cald în care nu poți fi decât spectator neputincios al simfoniei de picături de afară.

6 dec. 2014